Cetele de colindători

Colindatul după datina strămoșească este unul dintre cele mai frumoase obiceiuri legate de sărbătoarea Crăciunului, care aduce bucurie întregii comunități. În satul tradițional, pregătirile pentru colindat începeau devreme, încă de la Lăsatul Secului pentru postul Crăciunului sau, mai târziu, de la Sfântul Nicolae. Atunci începeau să se constituie cetele de colindători, care aveau un nucleu bine constituit, dar se reînnoiau anual cu noi membri.

Ceata de colindători era alcătuită numai din flăcăii cei mai serioși și de încredere din sat, care trebuiau să fie și buni cântăreți, pentru a da un bun exemplu comunității.

În Dobrogea de Sud, erau niște reguli nescrise, un fel de cod deontolgic pe care trebuia să-l respecte fiecare dintre membrii grupului. Acesta a fost publicat în volumul „Dobrogea, studiu etnografic. Volumul I. Românii autohtoni”, editat de Muzeul de Artă Populară Constanța, într-un consistent articol semnat de dr. Maria Magiru și Călin Sabin, rod al cercetărilor de teren.

„Regulamentul” se referea la criteriile de primire în ceată și la obligaților membrilor săi în timpul repetițiilor și în timpul colindatului.

Pentru a fi primit în ceata de colindători, tânărul trebuia să fie creștin, să fie flăcău cu trecere și nume în sat, să aibă armata făcută (criteriu valabil doar în anumite așezări), să știe să scrie și să citească, să fie bun cântăreț, să nu fie divorțat sau văduv, să nu fi necinstit vreo fată, să nu fie bețiv, să nu fie hoț, să nu aibă vreun defect fizic sau psihic și să locuiască în sat. De asemenea, membrii cetei trebuiau să dea ascultare șefului de ceată, să nu se îmbete și să nu producă scandaluri în sat.

Participarea la toate repetițiile era obligatorie.

Regulile trebuiau să fie respectate mai ales în timpul colindatului. Fiecare flăcău din ceată trebuia să fie atent la cântarea colindelor, să nu producă vreo stricăciune sau furt gospodarilor pe care îi colinda, să nu ascundă din banii primiți pentru colindat și să bea cu măsură ca să nu se îmbete, cunoscut fiind obiceiul gazdelor de a-i cinsti pe tinerii colindători cu un pahărel de vin sau de țuică.




coded by nessus