Înălțarea Domnului, Paștele Cailor și tradiții de Ispas

La 40 de zile de la Înviere, creștinii ortodocși prăznuiesc Înălțarea Domnului. Sărbătoarea cade întotdeauna într-o zi de joi și este marcată, anul acesta, pe 6 iunie. Pe lângă semnificația religioasă, ea are conotații multiple și în calendarul popular, de Înălțare fiind sărbătorit Ispas, personaj mitic din panteonul românesc, dar și Paștele Cailor.

Creștinii se salută în această joi cu formulele „Hristos S-a Înălțat!” / „Adevărat că S-a înălțat!”.

Despre Ispas, tradiția populară spune că a asistat la Înălțarea Domnului și la ridicarea la cer a sufletelor celor morți.

În Muntenia, Moldova și Oltenia, Ispas este sărbătorit ca patron al casei. De acum încolo nu se mai seamănă plante, în special porumbul, însă în ziua și în noaptea de Ispas este momentul propice pentru culegerea și sfințirea florilor, frunzelor și ramurilor de alun, nuc, paltin și leuștean, care au rol apotropaic. Tot acum se sună din buciume, pentru a fi alungate duhurile rele și pentru a nu se prinde farmecele, iar pentru sufletul morților se împart ofrande bogate, azi fiind ultima zi în care se mai consumă ouă roșii. Femeile împart pentru cei adormiți azime calde, ceapă și rachiu, deoarece sufletele lor, care se înalță azi la cer, să aibă merinde pentru drum, pentru că dacă sunt înfometate se rătăcesc și rămân pe pământ devenind strigoi și moroi.

Pentru a ține departe eventualele duhuri rele, oamenii și vitele se băteau cu leuștean, iar fetele și femeile se încingeau peste mijloc cu această plantă cu puternic rol apotropaic.

Tot pentru a-i proteja pe oameni de duhurile rele, de strigoi sau de iele, de la Înălțare și până la Rusalii, prin sate și prin orașe jucau cetele de călușari.

Deoarece Ispas a fost un om vesel, creștinii trebuie să îi urmeze exemplul în această zi. De aceea, în satul tradițional se fac nedei, sărbători la care participă întreaga comunitate și tot de acum se făcea celebrele târguri de fete, la care participau tinerele de măritat.

Se spune că de Ispas este și Paștele Cailor, pe care Maica Domnului i-a blestemat să nu se sature „decât un ceas”, în ziua Înălțării Fiului său, deoarece, pe când se pregătea să îl nască pe Iisus, în ieslea din Betleem, caii au tropăit, iar apoi au mâncat fânul pe care era culcat Pruncul.

Pentru că o oră într-un an nu înseamnă mare lucru, oamenii tratează Paștile Cailor de parcă nici nu ar exista. De aici a apărut și expresia „la Paștile Cailor”, cu sensul de niciodată.




coded by nessus