Legendele Babei Dochia

În calendarul popular, primele zile ale lunii martie îi sunt dedicate Babei Dochia, căreia în unele zone i se mai spune și Baba Marta. Zilele Babei sunt 7, 9, 12 (precum lunile anului, 6 bune și 6 rele) sau chiar 14, timp în care vremea este capricioasă, schimbătoare. Există și zone etnografice în care se consideră că zilele Babei pot începe mai devreme, la sfârșitul lui februarie sau mult mai târziu, în primele 9 zile din Postul Paștelui, a zecea zi fiind ziua Babei Dochia.

Cei mai mulți socotesc însă că zilele Babei Dochia încep de la 1 martie și se termină la Sfințișori sau Mucenici, pe 9 martie, zi în care scade autoritatea bătrânei Marta și începe dominația moșilor care scot căldură din pământ și alungă frigul. Această variantă e considerată cea mai plauzibilă socotind că data de celebrare a Babei Dochia, personaj din panteonul românesc, reprezentând anul vechi, se suprapune peste data de celebrare a cuvioasei mucenițe Evdochia din calendarul creștin, care a trăit pe vremea împăratului roman Traian.

Se zice că dacă de 1 martie, când e ziua Babei Dochia, va fi frig și va ninge, primăvara va fi friguroasă, iar dacă vremea va fi mai domoală, atunci și primăvara va fi mai frumoasă. Dacă va ploua, e semn de an îmbelșugat.

Caracterul oracular al acestor zile este extins și asupra oamenilor, prin alegerea uneia din cele 7-12 zile ale Babei Dochia, pentru a-și putea afla caracterul lor și al ursitelor. Cum va fi vremea în ziua aleasă așa îi va fi și inima în acel an.
În tradiția populară, pe seama Dochiei circulă mai multe legende, fiecare cu câte o serie de variante. În unele legende Dochia este o tânără fecioară, iar în altele este o femeie bătrână și ursuză.

Conform unei legende din prima categorie, Dochia era prefrumoasa fată a lui Decebal, care fugind din calea împăratului Traian, pe muntele cel sfânt al dacilor, Ceahlău, împreună cu oile sale, s-a rugat fierbinte zeului Zamolxe să o scape de învingătorul poporului său. Zeul, ascultându-i ruga, a transformat-o pe ea și pe oile sale în stânci.

În celelalte legende care au în prim-plan pe baba cea înrăită de vreme, Dochia apare ca fiinf o soacră rea care își supune nora cea tânără și frumoasă la tot felul de probe imposibil de rezolvat fără intervenție divină. În unele variante ea își trimite nora cu oile la păscut, la sfârșitul lui februarie, cu porunca de a-i toarce un caier de lână și de a-i aduce fragi proaspeți. Milostivindu-se de tânăra fată greu încercată de femeia cea hapsână Dumnezeu a trimis un înger care a tors în locul ei caierul și i-a dat nurorii fragi, pe care să-i ofere soacrei.

Crezând că a venit primăvara, Baba Dochia și-a luat turma de oi și caierul de lână și îmbrăcându-se cu 9 (sau 12) cojoace a început să urce pe munte. În unele variante ale acestei legende, Dochia a lepădat aceste cojoace, rând pe rând, până a rămas doar în cămașă, din cauza unei ploi mocănești care i-a udat în fiecare zi câte un cojoc, iar în alte variante a renunțat la ele din cauza căldurii excesive. Apoi, dând un frig puternic, Baba Dochia și oile sale au înghețat transformându-se în pietre.

De atunci se zice că dacă în aceste zile ninge, Baba Dochia își scutură cojoacele.

Tradiția mărțișorului este legată tot de Baba Dochia. Se spune că mergând ea cu oile la munte, a luat cu sine și un caier de lână, torcând un fir roșu și unul alb, pe care le-a unit, simbolizând funia anului.

(Imaginea care ilustrează acest text face parte din fotografiile realizate la Târgul de Mărțișoare, ediția 2018)




coded by nessus