Sfantul Apostul Andrei – patronul spiritual al Dobrogei

La 30 noiembrie în calendarul ortodox se celebreaza Sfântul apostol Andrei, „Cel dintâi chemat”, crestinatorul si ocrotitorul României. Andrei a fost fratele lui Petru, ucenicul lui Ioan Botezatorul si, dupa botezul lui Iisus, l-a urmat peste tot pe Mântuitor, fiind martorul minunilor pe care acesta le savârseste.

A propovaduit crestinismul în Tracia si Scitia, ajungând pe pamântul Dobrogei. O urma legendara a trecerii sale este Pestera Sf. Andrei de lânga localitatea Ion Corvin si cele 9 izvoare în care Apostolul oficia botezul credinciosilor. Datorita prezentei sale în Dobrogea a devenit patronul spiritual al acesteia.

A fost martirizat în Peloponez în jurul anului 70 d.Ch., fiind rastignit pe o cruce de forma X, careia i s-a dat numele de „Crucea Sfântul Andrei”.

sf andrei muzeul de arta populara constanta

Santandrei – traditii si obiceiuri populare

Sântandrei este numele sarbatorii populare peste care s-a suprapus sarbatoarea religioasa a Sfântului Andrei. Este ziua unei mari divinitati geto-dace al carei nume nu s-a pastrat, personificare a lupului – de aici si numele de „ziua lupului” – , care facea trecerea la anotimpul iernii, de unde si denumirea din calendarul popular de „Sântandrei-Cap-de-iarna”.

Superstitiile din batrâni vorbesc despre noaptea ajunului sarbatorii ca fiind foarte periculoasa, în care hotarele dintre lumi devin penetrabile, în care strigoii si sufletele ratacite umbla prin lume amenintându-i pe oameni iar atacul animalelor pradatoare, în special lupii, pot aduce pierderi animalelor din gospodarie.

Aceste superstitii au generat obiceiuri si ritualuri de protectie în care oamenii se ungeau cu usturoi pe cap sau pe frunte, pe piept, spate si pe la încheieturi, ca sa nu fie vulnerabili la amenintarile strigoilor. Pentru ca acestia sa nu patrunda în case, se ungeau cu catei de usturoi usile, hornurile, pragurile si ferestrele, iar vasele se întorceau cu gura în jos.

Pentru a fi protejate animalele, în hrana acestora se adaugau busuioc si câteva picaturi de agheasma.

Ca sa împiedice strigoii sa produca haos în comunitate, oamenii ascundeau melitele, coasele, furcile, secerile – ca sa nu aiba acestia cu ce se bate în hotarele satului sau la raspântiile de drum – , produceau zgomote, aprindeau focuri peste noapte si vegheau animalele cu mare atentie.
Noaptea de Sântandrei era considerata propice pentru practicarea ritualilor de dragoste, de întrevedere a ursitului sau a viitorului, pentru vraji si descântece.

„Pazitul usturoiului” era un obicei legat de credinta ca strigoii puteau fi alungati de puterile magice ale acestei plante. Era o noapte de veghe în care tinerii petreceau si mâncau, având în centru mesei o covata cu capatâni de usturoi si tamâie. A doua zi, usturoiul era împartit între participanti, fiind pastrat în casa pentru farmece de dragoste si ca leac pentru vindecarea bolilor. Se bea o bautura specifica cu puteri apotropaice si fertilizatoare – „covasa”, un fel de braga. Fetele mari preparau si mâncau „turta de Indrei”, pentru a-si visa noaptea ursitul.
Se practicau vraji si farmece de dragoste, la fântâna, la oglinda, cu lumânari, cescute cu apa, carbuni si verighete, prin care fetele sperau sa-si vada ursitul, invocând totodata puterile lui Sântandrei.

Tot în seara de ajun se semanau boabe de grâu într-o strachina de pamânt. Grâul frumos crescut pâna la Craciun anunta un an ferit de boli si prosperitate în roade. Crengutele puse la încoltit în seara de Sântandrei erau folosite ca sorcove de catre copiii care mergeau la colindat de Craciun, vestind „Florile dalbe, flori de mar!”.

În ziua sarbatorii populare de Sântandrei se faceau si observatii meteorologice pentru aprecierea puterii iernii. Daca cerul era senin urma iarna blânda, dar ninsoarea, gerul sau moina anuntau iarna cu troiene mari.




coded by nessus