Studenți străini, în vizită la Muzeul de Artă Populară Constanța

Muzeul de Artă Populară Constanța a primit, pe 4 iulie, vizita studenților străini participanți la Cursurile Internaționale de Vară de Limbă, Cultură și Civilizație Românească organizate, în perioada 25 iunie-15 iulie, de Facultatea de Litere din cadrul Universității „Ovidius”.

După ce au vizitat expozițiile permanentă și temporară ale muzeului, tinerii din Polonia, Belgia, Turcia, Serbia, Grecia, Italia, Slovacia, Portugalia, Azerbaidjan, Canada și Statele Unite ale Americii, coordonați de conf. univ. dr. Cristina Dafinoiu, conf. univ. dr. Cosmin Căprioară și lect. univ. dr. Laura Pascale, au participat la un atelier muzeal realizând obiecte (linguri pe lemn pictate) având ca model tradiția românească. Mulți au folosit culorile steagului românesc, pentru a duce cu ei, acasă, ceva din specificul meșteșugurilor artistice românești.




coded by nessus