Superstiții de Anul Nou

Noaptea de Anul Nou este plină de conotații magice. Acum este momentul în care timpul se înnoiește, prilej cu care sunt vechiculate o mulțime de credințe, legate de un nou început.

E bine ca în această zi „să pui gând bun la toate”, să nu te superi, să nu cerți, ca să fii vesel tot timpul anului.

Pe masa de Anul Nou este bine să se găsească preparate din porc (deoarece acest animal „merge tot înainte”, adică râmă pentru a-și găsi hrana), dar și carne de gâscă sau de rață, pentru că aceste păsări sunt „grase și așezate”, așa cum trebuie să fie rostul gospodăriei. Este recomandat a nu se consuma carne de găină, deoarece acestea „scurmă și împrăștie”.

Se crede că în noaptea de Anul Nou, animalele vorbesc între ele, iar cine încearcă să le asculte își va afla ceasul morții. De asemenea, există credința că, în această noapte, cei cu sufletul curat, fără de păcate, îl pot vedea pe Dumnezeu la masă având de-a dreapta și de-a stânga Lui pe Sfântul Ioan, respectiv pe Sfântul Vasile.

Acum este momentul în care cei care au pus grâu la încolțit de Sfântul Andrei pot afla informații foarte importante despre sănătatea celui care l-a semănat, dar și despre recolte, în funcție de cât de frumos a crescut.

Conform tradiției populare, dacă în noaptea de Sfântul Vasile va fi lună plină, Anul Nou va fi unul spornic, iar dacă cerul va fi senin, va fi un an secetos.

În tradiția populară se mai spune că dacă pe 1 ianuarie va fi ger și zăpadă mare sau se pune chiciură pe pomi, anul va fi unul mănos și vor fi multe cununii, iar dacă „vremea este moale”, vara va fi fără arșiță. Umezeala și ceața din această zi prevestesc boli.

Nu e bine să dormi în prima zi din an, ca să nu fii moțăit tot timpul, pânâ la sfârșitul lui. Nu trebuie să se dea, dar nici să se ia nimic cu împrumut, deoarece acest lucru este aducător de sărăcie. Se mai crede că cine chefuiește și strănută de Anul Nou va fi voios și sănătos tot anul.




coded by nessus