Activitatea continuă din spatele ușilor închise la Muzeul de Artă Populară Constanța. Conservarea

Conservarea bunurilor de patrimoniu reprezintă principala funcție a unui muzeu, aflată în strânsă legătură cu celelalte funcții specifice: constituirea colecțiilor, administrare, cercetare, evidență, documentare, restaurare.

Într-un muzeu cu specific etnografic, așa cum este și Muzeul de Artă Populară Constanța, conservarea se realizează în funcție de genurile de creație, fiecare gen având specificul său: lemn, metal, ceramică, icoane pe lemn și pe sticlă, scoarțe, textile, port. Cele mai mari probleme le ridică textilele, broderiile, scoarțele și costumul popular, acestea fiind cele mai vulnerabile la acțiunea factorilor cu potențial distructiv.

Conservarea constă într-un ansamblu de măsuri și acțiuni cu caracter permanent, cu scopul de a contracara toți factorii (fizici, chimici, biologici și umani) care ar putea afecta, în timp, integritatea bunurilor culturale. Pentru că, dacă timpul crește valoarea și sporește unicitatea unei piese de patrimoniu, timpul poate avea și acțiuni negative asupra acesteia. De aceea, prevenirea reprezintă singura cale prin care se poate asigura un trai cât mai îndelungat unui obiect de patrimoniu.

Principalele sarcini ale unui conservator sunt acelea de a observa, a analiza și a interveni atunci când este necesar, pentru a stopa procesele de deteriorare. De aceea, un conservator trebuie să asigure condițiile microclimatice optime și să monitorizeze constant climatul extern (condiții meteo), temperatura, umiditatea și intensitatea luminoasă, mai ales în spațiile unde sunt materiale vulnerabile, de natură organică, precum cele menționate mai sus (textile, broderii, scoarțe, port). Pentru monitorizare se folosesc instrumente de măsură și control: termometru, termohigrometru, luxmetru, dezumidificator, aparate de climatizare, de purificare a aerului, etuvă, ultracongelator.

Totodată, conservatorul are datoria de a organiza depozitele, de a găsi cele mai bune modalități de depozitare și de etalare.

Cunoașterea colecțiilor este esențială pentru o conservare eficientă. Conservatorul trebuie să știe istoria obiectului înainte și după intrarea sa în patrimoniu, să-i cunoască utilizările, proveniența și condițiile de microclimat anterior, degradările și restaurările pe care le-a suferit. Toate aceste informații sunt consemnate în fișa de conservare, dar și în alte documente, precum fișa analitică și fișa de restaurare. Activitățile de conservare, menite să asigure longevitatea colecțiilor muzeale, în cea mai bună stare posibilă, se aplică atât depozitelor în care se află colecțiile muzeului, cât și sălilor de expoziții, care sunt monitorizate de mai multe ori, pe parcursul unei zile.