Arhitectura tradițională din comuna Corbu

17/08/2023

Comuna Corbu este situată în partea estică a judeţului Constanţa, la o distanţă de 31 de km de municipiul Constanța şi la 4 km de oraşul Năvodari. Comuna este alcătuită din trei sate: Corbu – reşedinţa comunei, Vadu şi Luminiţa.1

Vechea denumire a comunei Corbu era Gargalâc. Comuna era compusă din satele: Gargalâcul Mare ( Corbu de Sus), Gargalâcul Mic (Corbu de Jos), Karaharman (Vadu) şi Şahman (Luminiţa). Comuna Corbu a fost înfiinţată în timpul dominaţiei otomane de către tătarii veniţi din Crimeea. Satele Vadu şi Luminiţa au fost înfiinţate în aceeaşi perioadă.

În anul 1880, după Războiul de Independenţă, o mare parte din populaţia de origine turcă a emigrat în Turcia, iar în localitate au venit bulgari din diferite comune ale Dobrogei.2

Localitatea Corbu este situată la 16 km de cetatea Histria. Zona comunei a făcut parte din teritoriul cetăţii înfiinţate la sfârşitul secolului       VII î. Hr., ca port pe ţărmul actualei lagune Sinoe     (fost golf deschis la mare, de către coloniştii greci din Milet). Întreaga zonă a cunoscut o mare dezvoltare economică până în secolul VII d. Hr., când cetatea Histria decade şi este părăsită. 3

Suprafaţa comunei Corbu era,  între anii 1916-1922, de 6632 ha, din care: Corbu de Sus avea 1923 ha teren de cultură, 52 ha impropriu cultivării, 80 ha vatra satului, 27 ha de plantaţie; Corbu de Jos avea 2523 ha teren de cultură, 86 ha vatra satului şi 29 ha plantaţie.4 În anul 2000, comuna avea o suprafaţă de 11.804 ha, din care satul Corbu are 5.095 ha, teren agricol 3.952 ha, păşuni 568 ha, bălţi 204 ha.5

Populaţia comunei Corbu, în anul 1904, era de 1285 de suflete, din care în Corbu de Sus erau: 51 români, 2 greci, 456 bulgari şi 17 tătari; în Corbu de Jos erau: 17 români, 3 greci, 540 bulgari,1 armean, 1 turc şi 14 tătari6.  În anul 1916, populația era de 1874 suflete, în Corbu de Sus: 151 români, 645 bulgari,10 armeni, iar în Corbu de Jos: 92 români, 740 bulgari, 5 ruşi şi 13 ţigani; în anul 1922, 1522 de suflete, în Corbu  de Sus: 72 români, 341 bulgari, 3 greci, iar în Corbu de Jos: 54 români, 921 bulgari şi 1 turc.7

La 31 decembrie 1937, în tabelul populaţiei pe profesii, comunicat Prefecturii plasei Ferdinand I, în comuna Corbu erau 2111 de suflete, dintre care 8 comercianţi, 41 meseriaşi, 828 plugari, 20 funcţionari, iar 1214 nu aveau nici o pofesie.8 La data de 1 ianuarie 1939, potrivit Tabloului cu numărul sufletelor aflate în plăşile din cuprinsul judeţului Constanţa, în Corbu de Sus erau 909 suflete, din care: 459 bărbaţi, 450 femei, 160 români şi 749 bulgari; în Corbu de Jos erau 1195 de suflete din care: 607 bărbaţi, 588 femei, 80 români şi 1115 bulgari.9 În anul 2000, în comună erau menţionate 3.802 suflete.10

În anul 1940, în urma Tratatului Româno – Bulgar din 7 septembrie 1940, prin care populaţia de origine bulgară trebuia să fie transferată în teritoriile cedate Bulgariei, din comuna Corbu a plecat un număr de 1780 de suflete.11

Numărul gospodăriilor, în anul 1916, în Corbu de Sus: 36 case cu o cameră, 40 cu două camere, 50 cu mai multe camere şi 130 grajduri şi şoproane; în Corbu de Jos erau: 42 case cu o cameră, 41 cu două camere, 52 cu mai multe camere şi 144 grajduri şi şoproane. În anul 1922, în Corbu de Sus erau: 15 case cu o cameră, 45 cu două camere, 25 cu mai multe camere şi 62 grajduri şi şoproane; în Corbu de Jos erau: 10 cu o cameră, 60 cu două camere, 43 cu mai multe camere şi 108 şoproane şi grajduri.12 În anul 1941, numărul locuinţelor în comuna Corbu era de 441, din care în Corbu de Jos 229 de case, iar în Corbu de Sus 192.13

Primăria comunei Corbu  a fost construită în anul 1904, de către locuitori, şi se află în Corbu de Sus.

În satul de reşedinţă Corbu de Sus existau două şcoli cu 5 clase, înfiinţate în anul 1885. Acestea au fost construite cu ajutorul locuitorilor. În satul Corbu de Jos exista o şcoală cu 5 clase, construită în anul 1882. În cele două sate funcţionau şi două grădiniţe de copii, înfiinţate în anul 1890.

În Corbu de Jos există o biserică parohială, cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, construită în anul 1891 cu ajutorul localnicilor. În anul 1916, în Corbu de Sus funcţiona o fabrică de cărămidă. În 1922, în același sat sunt menţionate două mori de vânt, iar în  Corbu de Jos  100 de mori de vânt.14 Locuitorii se ocupau, preponderent, cu agricultura şi pescuitul.15

Arhitectura locuinţelor din comuna Corbu se încadrează în tipul de plan tricelular şi pluricelular, cu două sau mai multe camere, tindă mediană şi cu prispă la faţadă.

Casa bulgărească are acoperişul din olane, în patru ape, cu prispă largă, cu tavan podit. Anexele gospodăreşti sunt construite în jurul casei.16

Locuinţa este amplasată, în general, în imediata vecinătate a drumului,  paralel cu el sau perpendicular pe acesta, caz în care este amplasată cu partea îngustă spre drum şi cu faţa spre curte sau o grădină de flori. La locuitorii de origine etnică bulgară, casa este amplasată spre interiorul curţii. Curtea este împărţită în două părţi: prima rezervată grădinii şi locuinţei, iar a doua destinată anexelor gospodăreşti: saivanul (pentru vite), magazie, samalâc (loc pentru depozitarea uneltelor),  porumbarul şi coteţele de păsări şi porci17.

Locuinţele bulgarilor din localitatea Corbu erau construite din chirpici, cu două până la cinci camere, acoperite în majoritatea cazurilor cu olană,  unele cu ţiglă și, mai rar, cu stuf. Casele erau construite  de meşteri bulgari.18

Anexele gospodăreşti (magazia, grajdul, coteţele pentru păsări şi animale) din comuna Corbu sunt aşezate pe latura stângă a gospodăriei şi sunt construite din chirpici, tencuite cu pământ şi învelitoare de olană sau stuf. În timp, olana a fost înlocuită de către unii proprietari cu placi de azbociment. Porumbarul, denumit de localnici „pătul”, este construit din scânduri de lemn sau din plasă de sârmă, fiind acoperit tot cu scânduri.

Gospodăriile sunt împrejmuite cu  gard din piatră, la partea inferioară, şi cu lemn la cea superioară. Materiale folosite la construcţia casei: piatra, folosită la temelia casei şi la ridicarea soclului, este adusă din cariera aflată pe malul lacului Taşaul.

Chirpicii sunt cărămizi mari (de 10/20/40cm), nearse, făcute dintr-un amestec de pământ muiat cu apă şi amestecat cu paie tocate, turnat în forme de lemn şi lăsat să se usuce la soare.19 Zidirea pereţilor din chirpici se mai foloseşte şi astăzi la construirea caselor si anexelor gospodăreşti.

Lemnul era folosit, ca şi astăzi, la construirea şarpantei formată din căpriori, contrafise, leţuri, cosoroabe, grindă de coamă, dar şi la tavanul casei: grinzi, ginzişoare, şi scânduri; se folosesc esenţe de salcâm, plop, brad, stejar. Lemnul este folosit şi la confecţionarea stâlpilor care susţin acoperişul prispei, foişorului, la elementele decorative traforate (pazia şi parapetul prispei) şi la tavan.20

Pentru învelirea acoperişului, s-a folosit, până în prima jumătate a secolului al XX-lea, olana, care ulterior a fost înlocuită cu ţigla. Bulgarii din localitate au folosit cel mai des pentru învelitoare olana, însă au fost şi case învelite cu stuf, iar mai târziu s-a folosit şi ţigla. La învelirea anexelor gospodăreşti, s-au folosit atât stuful, cât şi olana.21

NOTE:

 ***Carta Verde a judeţului Constanţa, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2000, p.150.

  1. N.T. Negulescu, Expunerea situaţiei judeţului Constanţa în anii 1916 şi 1922, Tipografia „Victoria”, Constanţa, 1924, p. 145.
  2. ***Carta Verde a judeţului Constanţa, p. 150.
  3. N.T. Negulescu, op. cit., p. 146.
  4. ***Carta Verde a judeţului Constanţa, p. 151.
  5. M.D. Ionescu, Dobrogea în pragul veacului al XX- lea, Atelierele grafice „I.V. Socecu”, Bucureşti, 1904,
  6. 426.
  7. N.T. Negulescu, op. cit., p. 146.
  8. Arhivele Naţionale, Direcţia Judeţeană Constanţa, fond Prefectura Constanţa, dosar nr. 57/1938, f. 61.
  9. Ibidem, dosar nr. 17/1939, f. 9 verso.
  10. ***, Carta Verde a judeţului Constanţa, p. 151
  11. Arhivele Naţionale, Direcţia Judeţeană Constanţa, fond Primăria comunei Corbu, dosar nr. 1/1940,f. 90
  12. N.T. Negulescu, op. cit., pp. 148-149.
  13. Arhivele Naţionale, Direcţia Judeţeană Constanţa, fond Prefectura Constanţa, dosar nr. 28/1941, f. 109.
  14. N.T. Negulescu, op. cit., pp. 149-152.
  15. 15.Gr. Dănescu, Dicţionar geografic, statistic, economic şi istoric al judeţului Constanţa, Tipografia şi fonderia de litere Th. Toma Basilescu, Bucureşti, 1897, partea a II-a, pp. 454-455.
  16. Paula Popoiu, Antropologia habitatului în Dobrogea, Editura Oscar Print, Bucureşti, 2001, p. 219.
  17. Ibidem, pp. 212-213.
  18. Arhivele Naţionale, Direcţia Judeţeană Constanţa, fond Primăria comunei Corbu, dosar nr. 3/1940, f. 345-371.
  19. Georgeta Stoica, Paul Petrescu, Dicţionar de artă populară, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1997, p. 146.
  20. Paula Popoiu, op. cit., p. 159.
  21. Arhivele Naţionale, Direcţia Judeţeană Constanţa, fond Primăria comunei Corbu, dosar nr. 3/1940, f. 345-371.

Corbu – Casa nr. 1

Proprietar: Dicu Marin (decedat), venit cu părinţii, în 1940, din Caliacra. Locuinţa a fost construită de meşteri bulgari. Fundaţia şi soclul casei sunt din piatră. Soclul este înălţat, lipit cu pământ şi văruit cu alb. Pereţii casei sunt din chirpici, lipiţi cu pământ şi văruiţi cu alb la faţadă şi pe latura stângă. Învelitoarea este de olană, în patru ape.

Tipul de plan al locuinţei este cel bicelular, cu tindă şi o cameră de locuit, şi o aplecătoare pe latura stângă. Tinda şi odaia sunt egale ca dimensiune. Pe jos, camerele sunt lipite cu pământ. Tot pământul a fost folosit şi la lipirea tavanelor.

Accesul în locuinţă se află în dreptul tindei, de pe două scări de piatră. Uşa de la intrare este din lemn, vopsită cu albastru. Ferestrele sunt orientate spre stradă, lemnăria vopsită cu albastru. Camera mai are o fereastră pe latura stângă, mai mică, vopsită cu albastru.

Bucătăria se află sub aplecătoare; intrarea se face din curte de pe două scări de piatră. Uşa de la intrare este din lemn, iar în partea superioară prezintă un geam de mici dimensiuni şi este vopsită cu albastru.

Locuinţa are faţada orientată spre stradă. Casa nu este prevăzută cu prispă şi nici nu mai este îngrădită. Casa nu mai este locuită de la decesul proprietarului şi se află într-o avansată stare de degradare.

Corbu – Casa nr. 2

Casa cu nr. 9 se află lângă biserica satului; în prezent este închiriată. Casa este moştenită de la părinţi, care au venit din Caliacra în anul 1940. Locuinţa este construită de meşteri bulgari. Fundaţia şi soclul sunt din piatră. Soclul este înălţat şi tencuit cu pământ. Pereţii sunt din chirpici, tencuiţi cu pământ şi văruiţi cu alb.

Învelitoarea este din olană, în patru ape. Tipul de plan al casei este cel tricelular, cu două camere şi tindă mediană. Odăile nu sunt egale ca mărime, cea din dreapta fiind mai mare decât cea din stânga, iar tinda este îngustă.

Camerele sunt lipite pe jos cu pământ, iar tavanele sunt cu podină de lemn. Odaia din dreapta are două ferestre orientate spre curte, iar cea din stânga are o fereastră spre curte şi încă o fereastră pe lateral. La fereastra laterală de la camera din stânga a fost înlocuită lemnăria. Lemnăria ferestrelor este vopsită cu alb.

Casa este prevăzută cu prispă la faţadă. Acoperişul prispei se sprijină pe şase stâlpi de lemn, cu capiteluri ornamentate cu forme simple, obţinute prin cioplire. Prispa are tavanul podit cu lemn. Accesul pe prispă este amplasat central, de pe trei trepte de piatră.

La prispă s-au făcut modificări, parapetul a fost înlocuit cu zid iar în partea de sus a fost închisă cu schelet de lemn.

Locuinţa este prevăzută cu beci, plasat sub odaia din stânga. În prelungirea casei, în partea dreaptă, s-au mai ridicat ulterior trei camere (o sală, o cameră şi o bucătărie), din chirpici, tencuite cu pământ şi cu învelitoare din plăci de azbociment. Locuinţa este orientată cu faţada spre curte, iar cu partea îngustă spre stradă. Starea de conservare este bună.

Autor: Oana Dimache, arhivist MAP Constanţa

Etichete:

Mai poți citi