Comuna Vulturu este situată în partea de nord a judeţului, la o distanţă de 30 km de Hârşova- oraşul cel mai apropiat şi la 75 km de municipiul Constanţa.
Localitatea Vulturu este strabătută de DJ 225, care face legatura cu Pantelimon, judeţul Constanţa şi comuna Saraiu judeţul Constanţa. Accesul la calea ferată este la o distanţă de 40 km de localitate în comuna Târguşor judeţul Constanţa.
Comuna Vulturu se învecinează cu: în nord- comuna Saraiu, la sud- comuna Casimcea (jud. Tulcea), la vest- comuna Crucea. Relieful este de podiş, din platforma bazinului Pantelimon, şi este străbătut de râul Cartal.
Prima atestare documentară a localităţii Vulturu datează din jurul anului 1854, fiind cunoscută sub denumirea de Cartal până în anul 1880, când a luat fiinţă comuna Vulturu.
Comuna are o economie predominant agrară, dispunând de o suprafaţă agricolă de 6.639 ha suprafaţă arabilă şi 428 ha păşuni. Fondul forestier deţine o suprafaţă de 170 ha. În structura producţiei agricole, o pondere însemnată revine culturilor de cereale(grâu şi porumb) şi florii soarelui.1
Populaţia comunei, la 1.07.1999, era de 871 locuitori. Suprafaţă totală a comunei este de 7.167 ha, însumând în total 214 locuinţe. Suprafaţa agricolă are 6.639 ha, suprafaţa arabilă-6.211, păşuni-428 ha, iar păduri 170 ha.
Din punct de vedere adminstrativ, comuna Vulturu este legată de comuna Pantelimon. În anul 1930, apare ca făcând parte din comuna Pantelimon, alături de alte nouă sate şi anume: Pantelimon de Sus, Pantelimon de Jos, Grădina, Runcu, Crucea, Gălbiori, Stupina, Colelia, Călugăreni, situaţie care a durat până în anul 1935-1936.
În urma arendării teritoriale din anul 1968 comunei Pantelimon i-a fost adăugată comuna Vulturu şi Nistoreşti cu satul Călugăreni.
În ceea ce priveşte fondul arhivistic, el datează din anul 1883, fără a continua în ordine cronologică, fiind pierdut în timpul Primului Război Mondial.
Fondul arhivistic oglindeşte situaţia socială şi politico-economică a perioadei premergătoare celui de-al Doilea Război Mondial.
Astfel, în perioada 1920-1941 se evidenţiază frământările populaţiei pentru prevenirea unui eventual război şi preocupările organelor administrative pentru pregătirea populaţiei în vederea declanşării războiului.2
Prima atestare documentară a comunei Vulturu s-a realizat în 1854, pe 14 ianuarie prin redactarea unui tacrir în care se menţionează numele comunei, pe atunci Cartalu (tradus din limba turcă, Cartalu însemnând vultur). Documentul este prezent în volumul întocmit de Tudor Mateescu –Documente privind istoria Dobrogei (1830 – 1877).3
Potrivit lui N.T. Negulescu, comuna Cartalu (Vulturu), se compunea din satul de reşedinţă Cartalu şi satul Terzechioi.
Datarea istorică a comunei este aceeaşi, anul 1854. N.T. Negulescu precizează însă că satul a fost locuit de tătari veniţi din Crimeea până în anul 1875 când emigrând, s-a populat cu români veniţi din Transilvania, judeţul Ialomiţa şi Brăila.
Satul Terzechioi (Runcu) e înfiinţat tot în jurul datei de 1854, de tătari emigranţi din Crimeea, fiind în majoritate meseriaşi. Mai târziu, satul a fost locuit şi de greci, existând şi urmele unei cişmele unde s-au găsit monede greceşti.
M.D. Ionescu întăreşte ipoteza că satul Cartalu a fost locuit, în anul 1850, de tătari. În anul 1904, potrivit statisticii publicate în lucrarea sa, existau în Cartal 1019 români şi doar 8 tătari.4 La acea dată existau în comuna Şiriu, din care face parte şi Cartal, 1196 case, dintre care 90 bordeie. Prima şcoala este atestată în 1899, iar biserica este construită în anul 1890, având hramul Sfinţilor Voievozi.5
În anul 1916, existau două şcoli, una în satul Cartalu cu cinci clase, înfiinţată în 1887, ca post şi instalată în local propriu, clădit în 1910, amândouă fiind distruse ulterior.
Potrivit statisticii lui N.T. Negulescu, în anul 1916 populaţia comunei număra 2235 suflete, iar în anul 1922 avea- 1428 suflete.
În anul 1941, numărul total al caselor era 2637, între anul 1933-1937 fiind construite 13 case noi, în valoare de 650.000 lei, construcţii ce aparţineau românilor.8
În sat, au existat 4 moşii în 1916, a lui G.G. Belu- 150 ha, arendată unei asociaţii; fraţii Oancea- 220 ha, arendată fraţilor Corneanu; Al Roşculeţ-400 ha o cultivă singur; N. Roşculeţ- 800 ha, o cultivă singur.
Precizam că, în dosarele Arhivei Naţionale din Constanţa, statisticile care datează din anul 1939 ne relevă faptul că la acea dată (1 ianuarie 1939) numărul populaţiei era 1420, 707 bărbaţi şi 713 femei, în totalitate români.9
În ceea ce priveşte arhitectura, predomină locuinţele cu 3 camere, compuse din camera de locuit(soba), camera curată(casa de la stradă, casa de oaspeţi, camera curată, casa de la drum) şi tinda(sala). Fiecare din încăperi deţine o funcţionalitate bine definită în ansamblul locuinţei, sala având rol de trecere, aici aflându-se și soba oarbă.
Materialele de construcţie sunt cele caracteristice Dobrogei, cele uşor de procurat din mediul geografic fiind preferate. Oamenii folosesc materialul de care au nevoie cu uneltele şi tehnicile pe care ei le cunosc şi care sunt cele mai eficiente în privinţa prelucrării materialului de construit folosit.
Ca şi pentru restul Dobrogei şi în satul Vulturu, principalul material de construcţie a fost lutul amestecat cu materiale vegetale, folosite sub formă de chirpici pentru construcţia pereţilor. Piatra spartă s-a întrebuinţat în special pentru fundaţii şi garduri, mai rar pentru căptuşirea pivniţelor şi beciurilor.
Lemnul se utilizează pentru construirea şarpantelor şi a stâlpilor prispei sau a altor elemente decorative care împodobesc faţada principală. Predomină esenţa de lemn local, în special cel de salcâm.
În ceea ce priveşte învelitoarea, materialul cel mai des utilizat este ţigla, mai rar olanele, iar din rândul materialelor moderne, folosite pentru învelitoare, mai des folosite sunt azbocimentul şi ţigla mică. Ţigla se fixa pe astereală din scânduri de brad, cu leţurile potrivite după lungimea plăcilor. Acest tip de învelitoare era mai rezistent, în timp, decât cel din olană.
La 1908, inginerii Alfred Kinbaum şi Alfred L. Mendel înfiinţau în Medgidia o „Fabrică de produse ceramice” – „cărămizi presate şi găurite”, „ţigle cu jgheab şi ţigle drepte”, „cărămizi refractare” – folosind un caolin local apreciat a-l întrece în calitate pe cel de Boemia.
Într-un Raport economic asupra comerţului şi industriei din Cadrilater, pentru anul 1913, publicat în nr. 9 al Buletinului Camerei de Comerţ şi Industrie, apar înregistrate o fabrică de olane şi ţigle, proprietatea lui Ivan Cotarev, la Balcic, şi alte două fabrici de cărămidă şi olane, la Turtucaia.
Din punct de vedere al elevaţiei locuinţei, în Vulturu întâlnim doar locuinţe cu un singur nivel. Nu se cunosc meşteri constructori de case, cel mai adesea constructorii erau locuitori ai satului.
Combinarea elementelor de faţadă a dat naştere următoarelor variante în comuna Vulturu: casă bicelulară cu tindă şi o odaie, căreia i-a fost adosată în partea stângă un grajd; casa tricelulară cu următoarele variante: casă cu trei camere şi prispă liberă, situată pe o singură latură (la faţadă); casa cu prispă liberă, situată la faţadă, asociată cu stâlpi din lemn; casă cu trei camere şi prispă liberă, situată pe două laturi; casă cu trei camere, cu prispă pe două laturi, asociată cu parapet din scânduri de lemn traforate (faţadă şi latura dreaptă); casă cu trei camere, cu prispă retrasă, asociată cu coloane şi arcade; casă cu prispă retrasă şi stâlpi adosaţi.
NOTE
- ***, Carta Verde a Judeţului Constanţa, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2000, p.286.
- Arhivele Naţionale ale României, Direcţia Constanţa, Fond al primăriei Comunei Vulturu (Cartal) 1883-1949, inventar nr.331, fond 316.
- T. Mateescu, Documente privind istoria Dobrogei (1830 – 1877), Bucureşti, 1975, p. 196.
- M. D. Ionescu, Dobrogea în pragul veacului al XX-lea, Atelierele Grafice I.V. Socecu, Bucureşti, 1904, p. 53.
- Ibidem, p. 423.
- Arhivele Naţionale ale României, Direcţia Constanţa, Fond Primăria Comunei Seimenii Mari, dosar 10/1950, fila 6.
- Arhivele Naţionale ale României, Direcţia Constanţa, Fond Prefectura Judeţului Constanţa, dosar 17/1939, fila 7.
- Arhivele Naţionale ale României, Direcţia Constanţa, Fond Prefectura Judeţului Constanţa, dosar 57/1938, fila 75.
- Arhivele Naţionale ale României, Direcţia Constanţa, Fond Prefectura Judeţului Constanţa, dosar 17/1939, fila 7.
Vulturu – Casa nr. 1
Locuinţa este proprietatea lui Popa Niculae, decedat, iar în prezent este locuită de văduva acestuia, Gârbea Dominica de 74 ani, necununată cu proprietarul, venită din Moldova.
Ca material de construcţie, predominant în ceea ce priveşte pereţii, s-a folosit lutul, sub formă de chirpic sau ceamur, ulterior pereţii au fost văruiţi. Soclul este din piatră, bătut în partea superioară cu lut. Şarpanta este din lemn de salcâm, o esenţă ce se găseşte frecvent în sat. Învelitoarea este din ţiglă.
Anul construcţiei-cu aproximaţie începutul secolului al XX-lea; locuinţa este în folosinţă, iar starea de conservare este bună.
Tipul de plan: Tricelular, cu tindă mediană şi două odăi laterale, casă cu prispă pe o singură latură (faţadă), realizată din piatră şi lut bătut, prispă asociată cu şase stâlpi din lemn. Accesul pe prispă se realizează central cu ajutorul unei trepte de zidărie. Tinda este mai mică ca dimensiune faţă de celelalte două odăi. Cele trei camere au lut pe jos, iar tavanele sunt din scânduri de lemn. Odăile prezintă câte două ferestre din lemn vopsit cu verde, iar o particularitate a casei constă în faptul că tinda prezintă o uşă de acces şi o singură fereastră – probabil cealaltă a fost astupată ulterior.
În spatele casei, se află- pe jumătate din lungimea casei -o polată, fiind folosită drept cameră de locuit. Ca şi cromatică, casa este văruită cu alb şi prezintă un brâu inferior de culoare albastră. Învelitoarea este în patru ape, din ţiglă. Locuinţa are faţada orientată spre uliţă, paralel cu aceasta, având în faţa casei o mică grădină. Gardul este alcătuit, la faţadă, din scânduri de lemn, iar pe laterale din piatră de carieră nefasonată.
Vulturu – Casa nr. 2
Casă alăturată celei a lui Popa N., situată pe uliţa cea mai veche din sat.
Sistemul de construcţie este alcătuit din fundaţie din piatră nefasonată, procurată din dealurile ce împrejmuiesc comuna. Fundaţia s-a realizat prin săparea unei gropi adânci în care se turnat piatră spartă şi mortar de lut; apoi s-a construit soclul de piatră, cu înălţimi variabile, în funcţie de terenul pe care se construieşte locuinţa. În acest caz soclul este de mici dimensiuni, tencuit şi văruit. Pereţii sunt din chirpici, lipiţi cu ceamur, tencuiţi şi văruiţi cu alb, având în partea inferioară un brâu de culoare albastră. Şarpanta este din lemn şi sunt folosite console ce ies în relief, de inspiraţie urbană, din lemn vopsit cu gri. Învelitoarea este din ţiglă, fiind degradată pe unele porţiuni-ondulată.
Anul construcţiei-după cel de-al Doilea Război Mondial; locuinţa este în folosinţă, iar starea de conservare este bună.
Tipul de plan: Tricelular, cu tindă mediană şi două odăi (acestea sunt încăpătoare). Prispa este retrasă, rezolvarea decorativă a susţinerii prispei retrase se realizează prin stâlpi de zidărie sub forma unor coloane, arc şi nişe laterale. Odăile prezintă câte două ferestre bipartite, asociate cu o fereastră orizontală dispusă în partea superioară. Lemnăria este de culoare albastră . Ferestrele sunt încadrate de arcade realizate din zidărie. Prin tindă se realizează accesul în locuinţă. Camera este luminată prin trei ferestre, două verticale care încadrează uşa, bipartite, vopsite în aceeaşi culoare, şi una orizontală adosată în partea superioară a uşii. Învelitoarea este în patru ape din ţiglă, iar gardul prezintă un soclu de piatră de mari dimensiuni, nefasonată, asociată cu stinghii din lemn ce păstrează culoarea naturală a lemnului. Locuinţa are faţada orientată spre uliţă, paralel cu aceasta.
Vulturu – Casa nr. 3
Casă situată pe şoseaua principală, pe latura dreaptă a drumului.
Sistemul de construcţie şi materialele folosite sunt cele tradiţionale: fundaţia, soclul şi gardul sunt din piatră, pereţii din chirpici lipiţi cu ceamur, fiind văruiţi ulterior cu alb, având la faţadă un chenar exterior în tonuri de albastru. Şarpanta este din lemn local, iar învelitoarea este din ţiglă. Casa a fost construită în perioada interbelică, este în folosinţă, iar starea de conservare este bună.
Tipul de plan: Tipologia dominantă în sat este tricelulară, cu tindă mediană şi două odăi laterale. Casa prezintă prispă retrasă (situată doar în faţa tindei) şi stâlpi adosaţi. Accesul în tindă se realizează central, prin intermediul unei trepte de zidărie. Ferestrele tindei flanchează uşa şi au lemnăria de culoare verde. Cele două odăi prezintă câte două ferestre bipartite, având în partea superioară o arcadă din lemn vopsit în verde. Învelitoarea este în patru ape, din ţiglă, iar consolele sunt vizibile. Gardul este din piatră cu coamă de pământ bătut, având o poartă din stinghii de lemn. Gospodăria este poziţionată paralel cu uliţa, având în spate grădina de legume.
Vulturu – Casa nr. 4
Casa este proprietatea lui Puşcă Marin, situată pe şoseaua principală pe latura stângă.
Fundaţia este din piatră, soclul este din acelaşi material, acoperit la exterior cu lut bătut. Pereţii se înscriu în modul tradiţional de construcţie cu chirpici; sunt lipiţi cu ceamur, tencuiţi cu lut şi văruiţi cu alb. Casa datează, cu aproximaţie, de la jumătatea secolului al XX-lea, este în folosinţă, iar starea de conservare este bună.
Tipul de plan: Prispa este liberă, situată pe două laturi (faţadă şi latura dreaptă), accesul pe prispă se realizează central, prin intermediul a două trepte de zidărie de mari dimensiuni. Prispa este asociată cu cinci stâlpi din lemn subţiri, nedecoraţi şi vopsiţi în albastru. Odăile prezintă câte o fereastră bipartită, asociată cu una trepartită dispusă orizontal. Accesul în locuinţă se realizează prin tindă-uşă de acces, care este în totalitate din lemnărie cu culoare albastră. Acesteia i-a fost adosată o fereastră bipartită, orizontală de mici dimensiuni. Camerele au lut pe jos, iar tavanele sunt din ,,cordiţe” văruite în alb. Camerele de la faţadă nu sunt folosite, iar în spatele casei există o polată situată pe toată lungimea casei (casa fiind simetrică- în spate sunt reprezentate tot cele trei camere de la faţadă). Învelitoarea este din ţiglă, în patru ape. Locuinţa este împrejmuită de un gard de piatră asociat cu piloni de zidărie văruiţi cu alb. Locuinţa este orientată spre stradă, paralel cu şoseaua principală.
Vulturu – Casa nr. 5
Casă proprietatea unei bătrâne de 80 de ani, Munteanu Elena. Fundaţia este din piatră, soclul din acelaşi material, de mici dimensiuni, netencuit. Pereţii sunt din chirpici , lipiţi cu chirpici, tencuiţi şi văruiţi cu alb. Se respectă plastica tradiţională din comună- pereţi văruiţi cu alb şi brâu inferior de culoare albastră. Şarpanta şi elementele sale sunt din lemn de salcâm, iar învelitoarea este cea originală din olane. Casa este construită, cu aproximaţie, la începutul secolului al XX-lea, este în folosinţă, iar starea de conservare este relativ bună.
Tipul de plan: Locuinţa se înscrie în tipologia planului tricelular cu tindă mediană şi două odăi. Prispa este liberă, dispusă doar la faţadă, accesul pe prispă se realizează central, prin intermediul unei trepte de zidărie de mici dimensiuni, soclul având o înălţime mică. Prispa este asociată cu stâlpi din lemn subţiri, ce nu prezintă decoraţii şi păstrează culoarea naturală a lemnului. Accesul în locuinţă se realizează prin tindă, o particularitate a casei fiind lipsa ferestrelor care încadrează şi luminează de obicei tinda. Odăile sunt luminate de câte două ferestre bipartite cu lemnărie de culoare verde. Faţada este orientată spre curte, fiind paralelă cu şoseaua principală. Intrarea şi întreaga faţadă a casei este obturată de vegetaţie. Învelitoarea este în două ape, din olane, iar gardul este din piatră nefasonată, având o poartă din stinghii de lemn.
Vulturu – Casa nr. 6
Locuinţa este situată pe şoseaua principală, la numărul 32. Sistemul de construcţie este cel tradiţional, având fundaţie din piatră nefasonată, soclul din piatră, de mici dimensiuni, fiind tencuit în partea exterioară cu lut bătut. Pereţii sunt din chirpici având o grosime de 30-40 cm; sunt lipiţi cu ceamur, tencuiţi cu lut şi văruiţi în alb, având în partea inferioară un brâu de culoare albastră. Şarpanta este din lemn, ce se găseşte în împrejurimi, iar învelitoarea a fost înlocuită cu eternită, degradându-se în timp. Este construită, cu aproximaţie, la jumătatea secolului al XX-lea; este în folosinţă, iar starea de conservare este bună- cu excepţia învelitoarei care a fost înlocuită.
Tipul de plan: Casa se înscrie în tipul de plan tricelular, cu tindă mediană şi două odăi. Locuinţa prezintă o prispă liberă pe două laturi (faţadă şi latura dreaptă), accesul pe prispă nu este marcat, realizându-se pe oricare parte a acesteia- soclul având o înălţime mică. Prispa este asociată cu 5 stâlpi, având capiteluri ce prezintă motive geometrice traforate. Paziile sunt, de asemenea, ornamentate cu motive geometrice traforate. Accesul în casă se realizează prin intermediul tindei, uşa de acces din lemnărie de culoare albă este asociată în partea superioară cu o fereastră orizontală, bipartită cu lemnărie de culoare verde. Uşa este flancată de două ferestre înguste, bipartite. Odăile sunt luminate de câte două ferestre bipartite de mari dimensiuni. Locuinţa prezintă, în spate, o polată ce s-a degradat în timp. Locuinţa are faţada orientată spre curte, fiind paralelă cu şoseaua principală.
Vulturu – Casa nr. 7
Primul proprietar a fost Ciurea Constantin, care deţinea act de proprietate din 1905, iar în prezent al doilea proprietar doreşte să o refacă. Sistemul de construcţie este cel tradiţional, cu fundaţie din piatră (aproximativ 70 cm), soclu din piatră, tencuit şi văruit. Pereţii sunt din chirpici de mari dimensiuni. Chirpicii sunt vizibili din exterior, casa urmând să fie refăcută. La faţadă este parţial tencuită (un strat de tencuială din ciment). Şarpanta este din lemn local, iar învelitoarea este cea originală din olană. Anul construcţiei, ce apare în actul de proprietate al primului proprietar -1905, locuinţa este în folosinţă, iar starea de conservare este relativ bună, deoarece s-au produs unele modificări în construcţia pereţilor.
Tipul de plan: Casă cu plan tricelular, cu tindă mediană şi două odăi, având o prispă pe două laturi (faţadă şi latura dreaptă), asociată cu parapet din scânduri de lemn traforate. Accesul pe prispă se realizează central, prin intermediul unei trepte de zidărie. Accesul în casă se face prin uşa tindei, de mari dimensiuni, din lemn de culoare albastră. Uşa este flancată de două ferestre înguste tripartite, cu lemnărie de culoare albastră. Odăile prezintă câte două ferestre la faţadă, cea din dreapta este luminată şi de o altă fereastră, situată pe lateral. Deasupra ferestrelor, se pot observa urmele existenţei unei arcade, înainte de refacere. Cele trei camere au podele lutuite şi podină. În spatele casei se desfăşoară, pe toată lungimea, o polată, ce prezintă în dreapta o uşă de acces şi două ferestre cu lemnărie de culoare albastră. Învelitoarea este în patru ape, din olane. Grosimea zidurilor din chirpici este de aproximativ 70 cm, chirpicii sunt poziţionaţi unul pe lungime, urmat de un strat cu doi chirpici pe lăţime.
Autor: Mirela Hulea, muzeograf MAP Constanţa
