Colindele speciale ale Dobrogei

Colindele care vestesc Nașterea lui Iisus Hristos ocupă un loc special în viața creștinilor, de Crăciun. În satul tradițional, ele erau transmise din generație în generație, cu interdicția de a face modificări în textul colindei, orice modificare fiind considerată un mare păcat.

În acest sens, este elocvent răspunsul pe care învățătorul Constantin Măldărescu din comuna constănțeană Oltina îl dădea, în 1896, la Chestionarul lui Nicolae Densușianu: „într-o colindă nu se schimbă nici un cuvânt, iar dacă greșesc, gazda colindată se crede prin aceasta insultată și le face observații, iar uneori chiar îi gonesc”.

Colindatul începe devreme, din Ajun. Dimineața le este rezervată copiilor, care umblau din casă în casă cu „Bună dimineața la Moș Ajun”. În schimb, seara, le este dedicată cetele de feciori, formate încă de la Lăsatul Secului sau de Moș Nicoale, care, după o îndelungată perioadă de repetiții, încep a colinda din seara de Ajun până în zorii primei zile de Crăciun.

În satul tradițional, colindele se cântă de obicei afară, la ușă, la fereastră sau în ogradă. Există și excepții de la această regulă. De exemplu, în sudul Dobrogei, colindele de fată mare și cele de mort se cântă a doua zi în casă.

De altfel, în Dobrogea există o varietate mare de colinde: de fată, de tineri căsătoriți, de mort, de străin, de cioban, de pescar ș.a. De remarcat este faptul că elementul religios nu este foarte pregnant în acest spațiu. Explicația este oferită în volumul „Dobrogea, studiu etnografic. Românii autohtoni”, editat de Muzeul de Artă Populară Constanța, în articolul „Cultură spirituală. Obiceiuri. Obiceiul colindatului”, semnat de dr. Maria Magiru și Călin Sabin: „Deși Dobrogea a fost primul pământ românesc creștinat, totuși prezența colindelor religioase, inclusiv a elementelor și termenilor de origine creștine în colinde este mult mai redusă decât în celelalte provincii datorită condițiilor mai puțin prielnice practicii bisericești pe care acest ținut le-a oferit”.