În tradiția poporului român, Dragobetele este numit ”Cap de primăvară” și semnifică începutul anului agrar, fiind sărbătorit la date diferite: 24 februarie în Muntenia, Oltenia și Dobrogea și 1 martie în Moldova și Bucovina.
Legendele populare vorbesc despre Dragobete ca fiu al Babei Dochia, un flăcău chipeș și iubăreț care umbla prin pădure și săruta fetele, de aici și vorba populară ”Dragobetele sărută fetele”.
În lumea satului tradițional, Dragobetele era ținut ca o sărbătoare a fertilității aflată sub semnul întemeierii cuplurilor tinere. Dacă erau zile frumoase, tinerii satului plecau în cete, cântând, spre câmp sau în pădure pentru a culege primele flori de primăvară – ghioceii. În schimb, fetele ofereau flăcăilor o năframă frumos cusută, colăcei și turtă dulce decorată cu zahăr. La horele din sat se anunțau logodnele sau nunțile de peste an, flăcăii pecetluind relația cu ”linguri de Dragobete” având coada crestată cu două păsări afrontate simbolizând iubirea, cuibul, familia (obicei din Moldova).
Asemeni tinerilor care își afirmau iubirea, la Dragobete avea loc ”nunta păsărilor”, când, potrivit tradiției, păsările se strâng în stoluri, ciripesc, se împerechează și încep să își construiască cuiburile.
În spiritul acestei sărbători tradiționale românești, la Muzeul de Artă Populară sunt expuse o serie de obiecte legate de simbolistica zilei: linguri de Dragobete în diferite variante decorative, farfurii din ceramică și ștergare țesute având ca motiv decorativ pasărea.
