Legenda lui Moș Crăciun

Moș Crăciun face parte din rândul sfinților albiți de vreme, cu barbă albă, care veghează asupra sărbătorilor de la sfârșitul anului, care a îmbătrânit și el. Într-un vechi colind românesc el apare ca fiind cel care a luat parte la Nașterea lui Hristos (s-a născut în poala lui) și care mai apoi l-a dus la Sfântul Ioan, pentru a fi botezat.

Despre Crăciun circulă o mulțime de legende. Nu în toate legendele el apare ca fiind de la început blând. De obicei el este înfățișat ca un om hain, care a pedepsit-o pe soția sa, Crăciuneasa, tăindu-i mâinile, deoarece a ajutat la aducerea pe lume a Pruncului Sfânt. În semn de recunoștință, Fecioara Maria i le-a lipit la loc făcându-i-le din aur.

Căindu-se amarnic de cele făcute, Crăciun ieși afară să ceară iertare Maicii Domului, iar atunci văzu totul acoperit cu zăpadă (îngerii din ceruri, bucuroși de nașterea lui Iisus, țesuseră o perdea de nori pe care dănțuiră și din care au căzură steluțe albe) barba și pletele i se făcuseră precum neaua.

După ce îngenunche în fața Pruncului și Maicii Sale, aceasta îi spuse cu blândețe: „Nu te teme, Crăciune! Dumnezeu cel sfânt a dorit să ajung la casa ta și să facă minunea asta. De azi, numele tău e menit să fie pomenit în veac de veac, de toate națiile pământului. Iar ziua ta, de azi, Crăciune, va fi pomenită odată cu a Fiului meu Sfânt. Deoarece ai tăiat mâinile femeii tale, pe lângă faptul c-ai albit, o să mai capeți o osândă. Tu. Crăciune, niciodată nu o să poți muri ca ceilalți oameni. Și niciodată n-ai să rămâi acasă, de ziua ta, ci, la cântatul cocoșilor, din noaptea de Ajun, până în seara lui Ioan Botezătorul, tu trebuie să umbli ca gândul din casă în casă, din sat în sat, din târg în târg, din bordei în palat, cu o traistă în spinare încărcată cu dulciuri, parale, straie, jucării, cărți de povești, pe care nevastă-ta, Crăciuneasa, le va pregăti vreme de un an întreg. Tu, Crăciune, va urma să împarți aceste daruri la bogat și la sărac, mai ales la copii; și va trebui să cânți, cu steaua, nașterea băiatului meu, Iisus Hristos”. (după Ion Dragoslav, „Povești de Crăciun”).