Sărbătoarea Sfântului Andrei (30 noiembrie) sau Sântandrei, cum mai este cunoscută în popor, se înscrie în ciclul de sărbători populare aflate la pragul dintre anotimpuri. Deoarece marchează sfârşitul toamnei şi începutul iernii, această zi se mai numeşte şi „Andrei Cap de iarnă”.
Pentru români, mai ales pentru cei din Dobrogea, această zi are o însemnătate aparte, Sfântul Apostol Andrei fiind cel care prin prezenţa sa a sfinţit pământul dintre Dunăre şi Mare, fiind considerat protectorul acestei provincii istorice.
De-a lungul timpului, la sate, sărbătoarea a conservat numeroase tradiţii şi obiceiuri populare, care s-au perpetuat în timp.
În această zi se fac pronosticuri meteorologice şi de aflare a rodului din anul ce va urma. Un obicei foarte cunoscut este cel al semănatului boabelor de grâu într-o strachină. Dacă până la Anul Nou grâul va fi verde şi bogat, persoana care l-a semănat va avea parte de un an îmbelşugat, de sănătate şi prosperitate.
În trecut, noaptea ajunului sărbătorii se considera ca fiind foarte periculoasă, în care hotarele dintre lumi deveneau vulnerabile, iar strigoii şi sufletele rătăcite umblau prin lume ameninţând oamenii şi gospodăriile acestora. Aceste superstiţii au generat obiceiuri şi ritualuri de protecţie prin care oamenii ungeau cu usturoi toate căile de acces în casă (uşi, ferestre, horn, prag).
Totodată, noaptea de Sântandrei era considerată propice pentru practicarea ritualurilor de dragoste şi de aflare a ursitului.
