În satul tradițional, Crăciunul, după cum mai este cunoscut praznicul Nașterii Domnului, avea o importanță covârșitoare. Deși, potrivit datinei, Crăciunul ține trei zile (25, 26 și 27 decembrie), pregătirile temenice pentru această sărbătoare începeau cu mult timp înainte: încă de la începutul postului se formau cetele de colindători, se făcea curățenie în curte, se primenea interiorul locuinței, se tăia porcul de Ignat și apoi se trecea la prepararea mâncării, care trebuia să se afle pe masa de Crăciun.
De Crăciun, una dintre cele mai mari sărbători creștine cu date fixă din an, un rol important îi era acordat curățeniei: a sufletului și a trupului, prin post, dar și a casei de locuit și a întregii gospodării. În perioada premergătoare Crăciunului, capii de familiei, ajutați de flăcăii și de băieții mai mărișori, se îngrijeau ca totul să fie în bună ordine: se reparau gardurile, porțile, anexele gospodărești.
În acest timp, partea femeiască a familiei se ocupa de interiorul locuinței, o atenție deosebită fiindu-i acordată camerei curate, unde, pe lângă cele mai frumoase țesături, se aflau și costumele de sărbătoare cu care membrii familiei mergeau la biserică. După cum se arată în volumul „Dobrogea, studiu etnografic. Românii autohtoni”, editat de Muzeul de Artă Populară Constanța, „pregătirea și împodobirea interiorului locuinței țărănești se face cu mare atenție în fiecare gospodărie. Primirea colindătorilor în camera curată este un semn de mare cinste din partea gazdei, dar și un prilej de sugerare a situației materiale a fetei de măritat, de aceea ea va deveni «sediul» lucrurilor celor mai de preț din casă, a podoabelor și a obiectelor de valoare”.
Pregătirea produselor gastronomice tradiționale pentru masa de Crăciun ocupa un loc important în viața țăranului român și începea de la Ignat, pe 20 decembrie, atunci când avea loc tăierea rituală a porcului. În ajun, pe 19 decembrie, se fierbea grâu din care mâncau toți cei ai casei, după ce capul familiei îl binecuvânta și îl tămâia. Ceea ce rămânea din grâul nefiert nu se arunca, ci se dădea la păsări în dimineața de Ignat. De asemenea, în unele zone ale țării, dacă cineva venea în casă în ajunul Ignatului, trebuia să stea jos, pentru ca să șadă bine și cloștile pe cuibar.
Ignatul este o sărbătoare cu puternice influențe păgâne, marcată de interdicția de a lucra, care poate fi ridicată numai cu prețul înfăptuirii sacrificiului ritual. La început, sărbătoarea avea la bază jertfe umane, dar treptat sacrificiul a fost înlocuit cu jertfe animale, porci sau găini, de preferat negre, deoarece Ignat era un patron al acestor animale. Din acest motiv, cel care nu avea porc putea să taie măcar o pasăre. În popor se credea că este bine a se vedea sânge în această zi, pentru a fi ferit de boli.
Cu toate acestea, Ignatul are corespondent în calendarul creștin ortodox, deoarece pe 20 decembrie, este prăznuit Sfântul Ignatie Teoforul adică „Purtătorul de Dumnezeu”.
