Țăranul român din satul tradițional acorda o importanță deosebită credinței strămoșești respectând cu sfințenie marile sărbători creștine, precum Învierea Domnului. Mai ales acest mare praznic al creștinătății era respectat prin post, rugăciune și mers la biserică, la deniile din Săptămâna Mare. Un rol important îi era acordat Vinerii Mari, atunci când toți ai casei mergeau la prohod cu ouă înroșite în Joia Mare, pentru a le depune în coșul de nuiele, așezat la crucea pe care este răstignit Hristos, scoasă din altar, dar și cu flori din grădinița din fața casei, îngrijită în acest scop, pentru a le așeza pe Sfântul Epitaf.
Sobrietatea care marchează Săptămâna Patimilor se remarcă și în hainele îmbrăcate la biserică. Însă pentru marele praznic al Învierii Domnului, sărbătoare a bucuriei și a reînnoirii, bătrânele scoteau din lăzile de zestre cele mai frumoase straie, iar fetele de măritat și tinerele neveste veneau la biserică în cămășile lucrate adesea la lumina lămpii, în Postul Mare, în ascuns, pentru a nu li se „fura” modelul deoarece, potrivit tradiției, de Paște este bine „a te înnoi“, cel puțin printr-un obiect vestimentar. De haine noi aveau parte și flăcăii, tinerii bărbați, dar mai ales copiii. Cămășile cu care se mergea la biserică, la marile sărbători de peste, erau cusute cu motive tradiționale ancestrale, motivele florale stilizate și cele fitomorfe amintind de zilele de primăvară când natura se trezește la viață și întreaga fire se înnoiește.
