La Muzeul de Artă Populară din Constanța a avut loc, pe 12 octombrie, un eveniment cultural care confirmă faptul că Dobrogea este un mozaic interetnic, că aici, în acest spațiu binecuvântat dintre Dunăre și Mare, conviețuiesc în armonie armeni, turci, tătări, ruși lipoveni, greci, ucraineni, bulgari, italieni, germani, maghiari, evrei, romi, alături de români și aromâni.
Vernisajul expoziției „Dobrogea – spațiu multietnic. Păpuși simbolice cu marcă identitară”, semnată de artistul plastic Elena Orbocea, secretar literar la Teatrul „Jean Bart” din Tulcea, a demonstrat din plin acest lucru, prin numărul mare de participanți, reprezentanți ai etniilor dobrogene.
Cele 14 păpuși create de Elena Orbocea, cu costume inspirate de costumul popular tradițional, având și nume reprezentative pentru fiecare etnie în parte, au fost îndelung admirate, înainte și după vernisaj, de către zecile de invitați.
Vernisajul a avut loc în prezența directorului Muzeului de Artă Populară Constanța, dr. Maria Magiru, alături de care s-a aflat, din partea organizatorilor, președintele sucursalei Constanța a Uniunii Armenilor din România, Liviu Merdinian, și artista Elena Orbocea.
Evenimentul cultural la care au participat în număr foarte mare reprezentanți locali ai etniilor dobrogene s-a bucurat de prezența ambasadorului Republicii Armenia la București, Sergey Minasyan, aflat pentru prima dată într-o vizită oficială la Constanța.
Uniunea Armenilor din România, sucursala Constanța, în parteneriat cu Muzeul de Artă Populară Constanța, anunță deschiderea expoziției „Dobrogea – spațiu multietnic. Păpuși simbolice cu marcă identitară”, semnată de artistul plastic Elena Orbocea, secretar literar la Teatrul „Jean Bart” din Tulcea.
„Manifestarea aceasta, ca toate manifestările organizate de către Muzeul de Artă Populară Constanța, o dedicăm Centenarului Marii Unirii, dar și celor 140 de ani de la unirea Dobrogei la țară. Expoziția care reunește 14 păpuși a fost alcătuită ca urmare a documentării în spațiul multietnic dobrogean, iar cea care le-a realizat, un om dăruit artei, dar și cu dragoste pentru tradiția populară, este Elena Orbocea, artist plastic și secretar literar la Teatrul «Jean Bart» din Tulcea. La început, am privit cu oarecare reținere o expoziție cu păpuși îmbrăcate în costume populare, în condițiile în care, în urmă cu ceva timp, noi am organizat la parterul acestei instituții, o expoziție foarte interesantă, numită «Multiculturalitate dobrogeană», cu costume populare aparținând tuturor etniilor Dobrogei, costume vechi de peste 100 de ani. Dar în momentul în care am văzut cu câtă pasiune au fost realizate costumele acestor păpuși și am stat de vorbă cu artista care le-a realizat, am apreciat munca de documentare a Elenei Orbocea. În primul rând, a studiat toate cataloagele de port popular, a făcut documentare în toate satele cu comunități multietnice, a vorbit cu oamenii, a înregistrat, a făcut schițe, a desenat, a analizat motivele decorative, a învățat puncte de cusătură. Mi-am dat seama că ea cunoaște foarte bine toate elementele care țin de tipologia costumului popular reușind să facă croiul unui costum popular, care a trebuit redus la dimensiunile unei păpuși. A stilizat motive decorative, le-a prelucrat, dar a păstrat elementele esențiale. A făcut toate acestea cu mare dragoste, dar trebuie să spun că pe toate lucrările se vede concepția artistică proprie. M-a impresionat foarte mult și modul în care a încercat să redea fizionomia fiecărei păpuși. Unele păpuși sunt vesele, altele sunt mai serioase, altele sunt puse pe taifas, dar toate au o expresivitate anume. Ele au și un nume din etnia pe care o prezintă. Se numesc Anaid, Ana, Maria, Florea, Chira…. Ele reprezintă etniile care trăiesc în armonie pe teritoriul Dobrogei, alături de români și aromâni, armeni, turci, tătari, bulgari, ruși lipoveni, ucraineni, greci, germani, maghiari, italieni, evrei și romi“, a spus, în deschiderea expoziției, directorul Muzeului de Artă Populară, dr. Maria Magiru.
„Țin să adresez, din partea comunității armene, calde mulțumiri publicului participant. Mă bucur că, în pofida faptului că ne mutăm din loc în loc cu diferite evenimente, nu încetăm să învățăm câte ceva unii despre ceilalți. Învățăm despre noi, despre propria comunitate, învățăm despre celelalte comunități. Am început să fim din ce în ce mai apropiați, în ultimii ani, și este din ce în ce mai complexă participarea și dăruirea fiecărei comunități, care știu că face un efort de suflet. (…) E bine și că generația tânără participă la aceste evenimente și, mai mult decât atât, sunt onorat atât eu, cât și întreaga comunitate armeană, de prezența Excelenței Sale, ambasadorul Republicii Armenia la București, Sergey Minasyan, care este în prima vizită la Constanța”, a subliniat președintele sucursalei Constanța a Uniunii Armenilor din România.
„Vă mulțumesc foarte mult pentru invitația de a participa la această frumoasă manifestare. (…) Păpușile armenești au avut și ele un rol foarte important în istoria poporului nostru și au fost foarte mult întrebuințate. În Armenia, fiecare eveniment religios sau tradițional a avut păpușa sa specifică. Dar, în decursul anilor, aceste practici au fost uitate și s-a uitat și întrebuințarea păpușilor. (…) De aceea, apreciez foarte mult acest eveniment, important și pentru că noi, deoarece în diasporă e bine să păstrăm tradițiile, pentru ca aceste păpuși să reprezinte istoria poporului nostru. (…) Este important și salutar că în această expoziție sunt reprezentate toate etniile care trăiesc în Dobrogea. Prin păpuși se realizează și o mai mare apropiere între oameni, pe acest pământ dobrogean. Ele ne învață iubirea și respectul între oameni, dar și între popoare”, a spus ambasadorul Republicii Armenia la București, Sergey Minasyan.
După ce a mulțumit celor care au făcut posibilă aducerea la Constanța a expoziției „Dobrogea – spațiu multietnic. Păpuși simbolice cu marcă identitară”, Elena Orbocea a mărturisit: „Aș vrea să mă înclin în fața domnișoarei Anaid Tavitian, sufletul acestei acțiuni, și vă mulțumesc dvs., celor care ați venit într-un număr așa de mare la vernisaj. Sunt extrem de emoționată. Doresc, de asemenea, să mulțumesc familiei mele care a avut răbdare ca, timp de trei ani, să mă suporte mai mult ca artist decât ca soție și mamă. Cele 14 păpuși ale mele sunt realizate cu multă dragoste. Am lucrat la ele dându-le suflet, iar acum aveți posibilitatea să vedeți ce a ieșit”.
În partea a doua a evenimentului reprezentanții etniilor dobrogene au susținut un frumos spectacol.
Din partea românilor dobrogeni a cântat Maria Iliev, aromânii au fost reprezentanți, tot prin cântec, de Florentina Gârțu, iar bulgarii, de Teodora Carpuz. Din partea comunității rușilor lipoveni a cântat Rodica Rodion. Diana Neagu a susținut un recital la tradiționalul instrument grecesc bouzouki, iar reprezentanta turcilor, Alev Gafar, a oferit un microrecital la vioară. Ailis Molamet a prezentat un spectaculos dans tătăresc, iar armeanca Cristina Odabashean a încheiat evenimentul cu două cântece emoționante, unul în armeană și unul în română, dedicat celor prezenți, indiferent de etnia pe care o reprezintă,
Păpușile care alcătuiesc expoziția „Dobrogea – spațiu multietnic. Păpuși simbolice cu marcă identitară” sunt realizate integral de Elena Orbocea fiind modelate din polimer și din papier-mâché, cu armătură metalică, fiind pictate și șlefuite manual. Înainte de a le realiza propriu-zis, autoarea a parcurs etape de documentare și concepție artistică. Ele au fost reinterpretate într-un concept artistic propriu, astfel încât, după cum mărturisește Elena Orbocea: „apar croieli originale, însă acestea nu se abat foarte mult de la forma inițială”.
Pentru cei care doresc să vadă costume populare originale de valoare excepțională, din patrimoniul cultural național, reprezentative pentru etniile spațiului dintre Dunăre și Mare, amintim că la Muzeul de Artă Populară Constanța este deschisă expoziția temporară „Multiculturalitate dobrogeană” cu piese vechi de peste 100 de ani, din colecțiile instituției de cultură.
Expoziția „Dobrogea – spațiu multietnic. Păpuși simbolice cu marcă identitară” va rămâne deschisă la Muzeul de Artă Populară Constanța până pe 9 noiembrie.
https://www.facebook.com/294468907231501/videos/1920269368067423/