Luna martie, numită în calendarul popular Mărțișor, stă sub semnul micului obiect cu rol de amuletă, însoțit de șnurul alb-roșu, care dă și numele celei de-a treia luni a anului.
În vechime, mărțișorul era format din două fire de lână împletite: unul alb și altul roșu sau unul alb și altul negru, existând chiar și varianta alb-albastru. Acest șnur era legat la gâtul și la mâna copiilor, pentru a-i feri de deochi și de boală, agățat de coarnele vitelor sau pus sub cloșcă. Odată cu trecerea timpului, șnurului i s-a legat o monedă găurită, iar mai apoi o cruciuliță. Bănuțul se punea la mână, iar cruciulița la gât. Referitor la moneda găurită, se spune că Baba Dochia, urcând cu oile pe munte, în timp ce torcea un fir alb-roșu, a găsit pe jos un bănuț, i-a făcut o gaură și a trecut prin orificiu firul bicolor.
În Dobrogea, mărțișorul era purtat de copii, fete și femei. În Hunedoara, feciorii îl purtau la căciulă, iar cei din Bacău purtau un ciucurel la pălărie. De asemenea, în zona Botoșani, flăcăii îl purtau la pălărie și bătrânii la haină, iar fetele și tinerele neveste îl purtau în piept.
La finalul secolului al XIX-lea, pe 1 martie, înainte de răsăritul soarelui, părinții ofereau copiilor, fie ei fete sau băieți, mărțișoare care se purtau la încheietura mâinii, la gât sau la piept. Se considera că acestea aveau un puternic rol apotropaic ferind de deochi și ținând bolile departe de purtător. În popor există și zicala „Cine poartă mărțișoare nu va fi pârlit de soare”. Se mai credea că cel care poartă mărțișor va fi sănătos și frumos ca florile, plăcut și drăgăstos.
Mărțișorul se purta un număr de zile, care varia de la o regiune la alta, fiind scos la un anumit interval de timp (de Mucenici, de Florii, de Sfântul Gheorghe, de Paște). În unele zone se purta până înfloreau pomii fructiferi și atunci era agățat de ramurile acestora, era pus pe o tufă de trandafir sau de măceș, sub o piatră, așezat sub cloșcă, păstrat la oglindă, la icoană, în lada de zestre, dat pe caș, pâine albă sau vin roșu. Alteori se purta până când veneau berzele. Atunci era aruncat în direcția acestora rostind „Barză, ia-ți negrețele și dă-mi mie albețele!”.
