Paștele este o sărbătoare a unității fiind prăznuit odinioară, la fel ca și acum, alături de familie, în jurul mesei încărcate.
În satul tradițional, ziua începea cu o purificare rituală, fiecare membru al familiei spălându-se pe față cu apa în care au fost puse un ou roșu și un bănuț de argint, pentru ca cei ai casei să fie sănătoși și rumeni în obraji precum oul și curați ca argintul.
Alimentele ritualice, specifice mesei de Paște, nu se consumau decât după ce au fost sfințite la biserică, după terminarea slujbei de Înviere de la miezul nopții.
Oul ca element central al mesei pascale simbolizând, printre altele, mormântul lui Hristos, dar și izbânda vieții asupra morții, se ciocnește după niște reguli stricte: bărbații și cei mai în vârstă au dreptul de a ciocni primii, iar femeia și cei mai tineri trebuie să țină oul pentru a fi ciocnit.
În popor se crede că cei care ciocnesc ouă împreună se vor întâlni și pe lumea cealaltă. De asemenea, în ziua de Paști, după ce toți se întorc acasă de la biserică, capul familiei ia un ou sfințit, îl sparge și împarte fiecăruia din casă câte o bucățică, ca să nu se înstrăineze unul de altul.
Peste sărbătoarea creștină a Învierii Domnului se suprapun o serie de practici și credințe populare.
Se spune că în noaptea de Înviere, la miezul nopții, se deschid cerurile, iar cine le va vedea deschise orice dorință va avea i se va împlini.
De Paște, soarele este vesel și joacă pe cer, așa cum face și de Buna Vestire.
Se spune că lumânarea de la Înviere trebuie păstrată, pentru a fi aprinsă în caz de primejdie: furtună, grindină, incendiu.
Se crede că cei care vor muri de Înviere sau în Săptămâna Luminată vor merge direct în rai, pentru că acum cerurile sunt deschise.
De Paști se sfințește usturoiul, pentru a fi bun de leac, la fel și tămâia, smirna și busuiocul.