„Regina Maria – promotoarea tradițiilor românești”, expoziție temporară

Muzeul de Artă Populară, instituție finanțată de Consiliul Județean Constanța, organizează cu prilejul „Zilei Dobrogei” expoziția temporară „Regina Maria – promotoarea tradițiilor românești”, realizată cu piese din Colecția privată Georgian Anghel.

Publicul va putea admira fotografii de epocă și medalii în care apare suverana României, Maria, purtând cu naturalețe și eleganță portul popular românesc, singură sau avându-i alături pe copiii săi, principii Carol, Elisabeta, Maria, Nicolae și Ileana.

De asemenea, sunt expuse și imagini cu Regina Elisabeta, cea care a remarcat pentru prima dată frumusețea portului popular românesc.

Vernisajul expoziției „Regina Maria – promotoarea tradițiilor românești” este programat vineri, 14 noiembrie, de la ora 16.00.

În cadrul evenimentului, vor susține momente artistice violonista Cristina Dinescu și pianista Andrada Ștefan de la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța.

Expoziția care o are în prim-plan pe Regina Maria, de la a cărei naștere s-au împlinit 150 de ani, va rămâne deschisă până în data de 7 decembrie.

Vă așteptăm!