„Dragobetele – sărbătoarea iubirii la români”, expoziție temporară

Muzeul de Artă Populară Constanța vine în întâmpinarea celei mai îndrăgite sărbători a lunii februarie cu o expoziție temporară închinată dragostei.

Expoziția „Dragobetele – sărbătoarea iubirii la români” reconstituie, prin intermediul bunurilor culturale din patrimoniul muzeului, atmosfera satului tradițional din ziua de 24 februarie, când băieții și fetele se adunau în cete și porneau la pădure pentru a culege primele flori de primăvară.

De Dragobete, se formau perechi, urmând ca iubirea dintre tinerii îndrăgostiți să fie binecuvântată prin căsătorie.

Printre darurile cu puternică încărcătură ceremonială și simbolică ce întăreau relația nou înfiripată și anticipau căsătoria se aflau „lingurile îngemănate”. Acestea aveau cozile decorate cu păsări afrontate (simbolizând cuplul și armonia conjugală) și erau dăruite fetelor de către flăcăi. La rândul lor, tinerele își arătau dragostea prin batistele brodate cu măiestrie, pe care le ofereau feciorilor.

Dragobete, năvalnic patron al iubirii, era considerat și protectorul păsărilor nemigratoare, care în această perioadă începeau să formeze perechi și să construiască cuiburi. „Logodna” păsărilor este sugerată în cadrul expoziției prin ștergare și piese de ceramică tradițională cu motive avimorfe afrontate.

Etichete: