În satul tradițional românesc, în sâmbăta dinaintea Floriilor, se celebrează „Lăzărelul”, ziua fiind dedicată în mod special cultului morților.
În această zi, femeile dau de pomană plăcinte de sufletul celor adormiți și se duc la biserică cu colivă. În calendarul creștin-ortodox ziua este cunoscută ca „Sâmbăta lui Lazăr”, cu trimitere la celebrul personaj biblic, care a fost înviat de Iisus Hristos la patru zile de la moartea sa.
De altfel, de la numele lui Lazăr din Betania a fost împrumutat și numele personajului din mitologia populară românească, Lăzărel. Despre acesta se spune că a plecat cu oile sau caprele la păscut, cu gândul la plăcintele pe care le făcuse mama sa, din care nu apucase să guste. Urcându-se în copac pentru a scutura frunze animalelor, Lăzărel a căzut și a murit. Surorile sale i-au găsit trupul neînsuflețit, l-au adus acasă, l-au îmbăiat în lapte dulce, l-au îmbrăcat în frunze de nuc și l-au îngropat, iar acesta a înviat metamorfozându-se în flori.
Conform unor legende, Lăzărel a murit „de dor de plăcinte”, motiv pentru care femeile fac în „Sâmbăta lui Lazăr” tot felul de copturi pe care le dau de pomană.
Odinioară, în satul tradițional, fete având coronițe din flori pe cap, dintre care una era numită „Lăzăriță”, porneau din casă în casă cântând despre moartea lui Lazăr. Gazdele le răsplăteau cu ouă, care apoi erau folosite în Săptămâna Mare la pregătit pasca sau pentru a fi vopsite.
