Muzeul de Artă Populară Constanța organizează miercuri, 22 aprilie, de la ora 13.00, un atelier de icoane pe sticlă cu tema „Sfântul Gheorghe – patronul primăverii”.
Sursa de inspirație este o icoană provenită din centru de la Nicula (județul Cluj), pictată la începutul secolului al XIX-lea.
Activitatea se adresează copiilor de peste 8 ani, dar și adulților.
Taxa de participare la atelier este de 60 de lei/ persoană, în cost fiind incluse toate materialele de lucru (kit icoană pe sticlă, culori acrilice, pensule). Participanții vor putea pleca acasă cu icoana pictată la muzeu.
Pentru programări și informații suplimentare, ne puteți contacta la numărul de telefon 0241 61 61 33.
