Exponatul săptămânii: „Canceu de Bârgău”

Ceramica românească din zona Văii Bârgăului (județul Bistrița-Năsăud) s-a lucrat în centrele de olărit de la Josenii, Mijlocenii și Susenii Bârgăului, unde s-a produs atât ceramică neagră, cât și roșie, smălțuită.

Tipurile de vase specifice zonei sunt: oale cu toartă deasupra pentru dus mâncarea la câmp, oale pentru lapte, sarmale și murături, blide și castroane, hârdaie pentru fiert mămăliga, ulcioare, ulcele, căni, pipe și pușculițe.

Canceul este un tip de cană înaltă și îngustă, cu o toartă, având o formă elegantă, frecvent întâlnit în interioarele țărănești din Transilvania.

Îndeplinind funcții uzuale, dar și decorative, canceele se agățau în cuiele blidarelor, pe grinzile tavanului sau pe pereți, înconjurate de ștergare.

Piesa este lucrată în primul sfert al secolului al XX-lea și a fost achiziționată în anul 1992, pentru completarea colecției de ceramică a Muzeului de Artă Populară Constanța.