Consiliul Judeţean Constanţa, prin Muzeul de Artă Populară Constanţa, organizează la sediul muzeului expoziția „Din lada de zestre a satului românesc”, realizată cu piese din Colecția privată Eugenia Catargiu.
Expoziţia, ce va fi deschisă până la data de 18 februarie, reuneşte ansambluri vestimentare reprezentative pentru zonele Mehedinți, Vâlcea, Olt, Dolj, Teleorman, Porțile de Fier, Lunca Dunării, Lăpuș, Bistrița-Năsăud, Banat, Valea Târnavelor, Ocoliș (Alba), Țara Zarandului (Arad), Ținutul Pădurenilor (Hunedoara), Huedin (Cluj).
Costumele prezentate sunt o ilustrare a materialelor, tehnicilor de croi și ornamentare a zonelor de proveniență. Toate aceste piese au fost adunate de Eugenia Catargiu, de profesie avocat, din dorința de a avea acasă modele autentice pe care să le reproducă, crearea de cămăși după modele tradiționale fiind o altă pasiune a colecționarei.
Fiecare cămașă achiziționată de Eugenia Catargiu a generat în timp alte căutări în „lada de zestre” a satului românesc, colecția sa sporind an de an cu valoroase obiecte etnografice, adevărate mărturii ale talentului și îndemânării celor ce le-au lucrat. Implicit, acest lucru a însemnat salvarea din teren a unor piese vestimentare care datorită valorii lor pot fi cuprinse în diferite tematici expoziționale, putând fi astfel cunoscute și admirate de mulți iubitori ai portului popular.
Vernisajul expoziției va avea loc joi, 18 ianuarie, ora 16.00.
Vă așteptăm cu drag!