Icoana țărănească pictată pe sticlă redând scena Nașterii lui Iisus, provine din centrul de iconari Maierii Albei Iulia și aparține Zugrăvițelor Prodan.
În prim – plan este redat Pruncul Iisus, având în stânga pe Maica Domnului într-o postură ocrotitoare, înveșmântată în maforion roșu; în plan secund apare Iosif, iar în dreapta un înger.
Cei trei magi sunt dispuși în partea dreaptă a scenei, doi dintre ei fiind înfățișați cu capul acoperit, iar al treilea îngenuncheat.
În spatele primei scene sunt pictați doi cai albi, care își întorc capetele spre grupurile laterale.
În plan îndepărtat, pe centru, apare steaua cu opt raze coborâte asupra ieslei. Întreaga scenă este încadrată de gigantice frunze roșii cu vârful în volută. În stânga stelei apare scrisă cu caractere chirilice tema icoanei: ”(n)așterea”.
Icoana realizată din sticlă de glajă, cu ramă din lemn băițuit, este pictată cu tempera și foiță de aur.
Lucrările produse în atelierul de iconari al familiei Prodan din Maierii Albei Iulia, provenind de la sfârșitul secolului al XIX-lea și din primul deceniu al secolului al XX-lea, s-au răspândit în jurul orașului Alba Iulia, pe Valea Sebeșului și în Mărginimea Sibiului.
Piesa de cult a intrat în patrimoniul Muzeului de Artă Populară Constanța în anul 1988.