În calendarul popular, luna martie se numește Mărțișor, iar prima zi a acestei luni îi este dedicată Babei Dochia, numită din acest motiv și Baba Marta, despre care se spune că este mama lui Dragobete, „cap de primăvară”.
De numele Babei Dochia, bătrâna ursuză și capricioasă care își supune nora la tot felul de probe grele, se leagă și simbolul primăverii, mărțișorul. Se spune că atunci când urca cu oile la munte, crezând că a venit primăvara, Baba Dochia, cu furca în brâu, ar fi tors o funie de lână bicoloră, simbolizând zilele anului. Tot suind pe munte, ar fi găsit o monedă, pe care a găurit-o și a trecut prin ea firele toarse de ea și răsucite. Așa s-a născut mărțișorul, micul simbol al primăverii, care s-a perpetuat în contemporaneitate, însoțit de tradiționalul șnur alb-roșu simbolizând iarna și vara.
De altfel, primele mărțișoare au fost monedele metalice găurite prin care se petrecea un fir de lână roșu sau bicolor. La sfârșitul secolului al XIX-lea, pe 1 martie, înainte de răsăritul soarelui, părinții ofereau copiilor, fie ei fete sau băieți astfel de amulete care erau purtate la încheietura mâinii, la gât sau la piept. Acestea aveau un puternic rol apotropaic, deoarece se credea că mărțișorul ține bolile departe și ferește de deochi. În popor există chiar și zicala „Cine poartă mărțișoare nu va fi pârlit de soare”.
Mărțișorul se poartă nouă sau 12 zile, după care este pus pe un pom roditor. Dacă acesta înflorește, se spune că celui care l-a pus acolo îi va merge bine tot timpul anului.
De asemenea, exista tradiția ca mărțișorul să se poarte până când veneau berzele. Atunci era aruncat în direcția acestora spunând „Barză, ia-ți negrețele și dă-mi albețele!”. Uneori, firul alb-roșu era pus pe o tufă de trandafir, sub o piatră, la oglindă, la icoană sau așezat sub cloșcă. Alteori era schimbat pe pâine albă și vin, pentru a avea fața albă ca pâinea și obrajii rumeni precum vinul.
