Botezul Domnului, pe care creștinii ortodocși îl prăznuiesc pe 6 ianuarie, este unul dintre cele mai mari praznice. Numită și Epifania sau Dumnezeiasca Arătare, Boboteaza evocă venirea lui Iisus Hristos la râul Iordan, pentru a fi botezat cu apă de Sfântul Prooroc Ioan. Această scenă a Botezului Domnului, frecvent întâlnită în iconografie, se regăsește și într-o veche și valoroasă icoană țărănească pictată pe sticlă în vestitul centru de iconari Nicula, aflată în expoziția permanentă a Muzeului de Artă Populară Constanța.
Icoana, pictată pe glajă (sticlă realizată în manufacturi) în cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, la Nicula, îl prezintă pe Iisus Hristos în apele Iordanului, cu mâinile încrucișate pe piept și cu capul aplecat într-o postură smerită, primind botezul cu apă al Înaintemergătorului Său, Sfântul Prooroc Ioan. De cealaltă parte a lui Iisus se află un înger care ține un ștergar în mâini. Pe cerul albastru cobalt, Duhul Sfânt este înfățișat sub formă de porumbel.
O altă icoană care are tema Botezului, aflată în expoziția permanentă a Muzeului de Artă Populară Constanța, a fost realizată în secolul al XIX-lea, la Șcheii Brașovului.
În Ajunul Bobotezei, creștinii trebuie să țină post, deoarece această zi anunță nașterea spirituală a lui Iisus și sfințirea apelor, iar cei care se vor învrednici prin curățenie trupească și sufletească, vor avea parte de sănătate și împlinire tot anul. În satul tradițional, cu excepția copiilor, fiecare membru al familiei postea: fetele, pentru a avea parte de bărbați buni, gospodinele, pentru ca roadele și animalele să le fie protejate, bărbații, pentru a avea spor în toate muncile. Bătrânii țineau post negru pentru iertarea păcatelor și sfârșit creștinesc.
Se spune că în noaptea de Bobotează cerurile se deschid, iar cel care stă și priveghează și vede această minune poate cere orice de la Dumnezeu și dorința îi va fi îndeplinită.
Fetele de măritat care doreau să-și afle ursitul încercau să ia, fără a fi observate, un fir de busuioc din găletușa preotului care venea în Ajun cu Boboteaza, pentru a stropi casele credincioșilor cu agheasmă. Firul de busuioc era apoi pus sub pernă, pentru ca fata să-și poată visa noaptea ursitul.
În ajun sau chiar în ziua de Bobotează, grupuri de băieți mergeau înainte sau după preot, făcând urări de sănătate, cutreierând gospodăriile și stropind cu apă sfințită toate animalele din ogradă. În Transilvania, acest obicei se numește Chiareleisa (Chiralexa sau Țuraleisa), de la expresia grecească „Kyrie Eleison”, care se traduce prin „Doamne miluiește!”.
Se crede că de Bobotează, când preotul strigă „Chiraleisa!”, fug toate răutățile: boli, fiare, lupi, strigoi, draci, iar anul va fi curat până la Sfântul Andrei. Atunci aceste răutăți ies iar până la Crăciun, când băieții le alungă cu colindele și uratul, și până la Anul Nou, când sunt ținute departe cu pocnete de bice.
O altă tradiție de Bobotează se numește „Încuratul cailor”, caii fiind lăsați liberi sau fiind încălecați de flăcăii care ies de la biserică, de la slujbă.
A doua zi după Bobotează îi este închinată Sfântului Prooroc Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului. Este o zi de mare bucurie, iar despre cei care nu se veselesc acum se crede că vor fi triști tot anul.
În unele zone ale țării, există obiceiul ca încă din ajunul Sfântului Ion, cetele de colindători sau grupurile de gospodari să meargă să-i colinde pe cei care poartă numele Ion.
Sfântul Ioan Botezătorul, „nănașul lui Dumnezeu“, este, în credința populară, întemeitorul posturilor. De asemenea, el este ocrotitorul roadelor pământului, protectorul agricultorilor și al crescătorilor de vite, dar și al pruncilor.
Iordănitul femeilor
Se spune că de Sfântul Ioan, femeia este la fel de mare ca și bărbatul, ba chiar se crede mai puternică decât el, deoarece ea dă naștere copiilor. De aceea, de Sfântul Ioan nevestele puteau să facă orice, chiar și să își lase bărbații nemâncați fără ca aceștia să se supere pe ele.
În virtutea acestei credințe, în unele zone ale țării, inclusiv în Dobrogea, în noaptea dintre Bobotează și Sfântul Ioan se practica obiceiul „Iordănitul femeilor” numit și „Tontoroiul femeilor” sau „Ziua femeilor”.
Tinerele neveste se adunau acasă la una dintre femeile căsătorite mai demult, aduceau mâncare și băutură și petreceau până târziu, iar dimineața ieșeau pe uliță și luau pe sus pe bărbații ieșiți întâmplător în cale, pentru a-i duce la râu sau la o apă, sub amenințarea de a-i arunca acolo, dacă nu se „răscumpăra”.
În unele sate, tinerele neveste erau duse la râu și udate cu apă.
Obiceiul Iordănitului era practicat și de bărbați, dar sub altă formă: iordănitorii mergeau încă din seara de ajun la preotul satului pentru a lua o căldărușă de agheasmă, iar de Sfântul Ioan „iordăneau” oamenii care ieșeau de la biserică. Îi luau pe brațe, îi ridicau sus de trei ori, apoi un membru al cetei îi stropea cu agheasmă. De obicei, iordănitorii erau răsplătiți cu bani. În zona Sibiului, un obicei asemănător este „Muiatul Ionilor”.
