Tradiții de Sfinții Petru și Pavel

Pe 29 iunie, în calendrul creștin ortodox, sunt prăznuiți Sfinții Apostoli Petru și Pavel. În calendarul popular, această sărbătoare are o semnificație aparte fiind ținută nu o zi, ci trei, pentru ca recolta să nu fie compromisă de grindină sau de incendii, fenomene specifice acestei perioade a anului.

În tradiția populară, Sfântul Petru sau Sânpetru este cel care ține cheile Raiului și pe cele ale încăperilor și ale curții dumnezeiești. El este patronul agricultorilor și are în grijă ploaia și căldura. Din acest motiv, dacă cineva îi nesocotește ziua prin lucrare, Sânpetru îi trimite peste semănături grindină, despre care se spune că este piatră adevărată,  pe care sfântul o macină și o fierbe în cer, pentru a o mărunți. Când se aud tunete, se spune că Sfântul Petru macină piatra.

Legat de acest aspect se zice că până la Sânpetru nu este bine a se scutura merele din copac, pentru a nu cădea grindină mare cât aceste fructe. De asemenea, nicio femeie nu trebuie să mănânce mere până în această zi fără a-i supăra pe cei răposați. Însă după Sfântul Petru doar femeile tinere pot mânca mere, iar cele în vârstă trebuie să aștepte până la Sfântul Ilie, prăznuit pe 20 iulie.

Pe 29 iunie se împart mere dulci sau acre, colaci și lumânări. La biserică, pe lângă aceste ofrande se duce și colivă și, dacă se poate, e bine să se sfințească și puțină miere.

Pe 30 iunie, în cea de-a doua zi dedicată Sfântului Petru, ziua se ține prin nelucrare, pentru a nu cădea grindina și pentru ca lupii, patronați de acest mare apostol, să nu facă pagubă în vite.

De asemenea, ziua de 1 iulie este respectată de teama incendiilor care ar putea compromite recolta, mai ales că această zi este patronată de sfântul Ana-Foca, cel care poate usca sau arde recoltele. Ziua se ține și pentru a fi feriți de incendii tot timpul anului, dar și pentru ca șoarecii să nu roadă lucrurile din ladă. Tot în această zi se sărbătorește Cosmandinul (nume care provine de la sfinții doctori fără de arginți, Cosma și Damian), care se ține prin nelucrare pentru sănătate.