În întâmpinarea celui mai mare praznic al creștinătății, Muzeul de Artă Populară Constanța organizează, în perioada 15-18 aprilie, activități interactive de tipul „Vânătoare de comori” având tematica „Simboluri pascale”.
Copiii din clasele III-VIII sunt invitați să identifice în expoziția temporară „Arta populară din România”, dar și în expoziția temporară „Sărbătoarea Paștelui în satul tradițional românesc” simbolurile pascale care se regăsesc pe piesele aflate în patrimoniul muzeului constănțean. La final, aceștia vor completa o fișă de lucru, pe baza informațiilor primite în prealabil de la muzeografi.
Pentru detalii și programări, vă rugăm să sunați la numărul 0241 61 61 33, între orele 08.00-16.00.