Praznicul Înălțării Sfintei Cruci, sărbătoare cu dată fixă din calendarul ortodox (14 septembrie), este cunoscut în popor cu numele de „Ziua Crucii”. Sărbătoarea amintește de momentul în care Episcopul Macarie al Ierusalimului a înălțat în fața poporului Sfânta Cruce, descoperită din ordinul Sfintei Împărătese Elena, mama lui Constantin cel Mare.
Țăranul român considera că acest praznic reprezintă hotarul dintre vară și iarnă, dintre vremea caldă și vremea care începea să se răcească.
În popor, aceasta este „Ziua Șarpelui”, deoarece se credea că șerpii și alte târâtoare, precum și insectele, care ieșiseră la suprafață de Alexii (17 martie), intră din nou în pământ, pentru a se pregăti de hibernare.
Deoarece începând cu această dată încep să se culeagă viile, ziua se mai numește și „Cârstovul viilor”. Tot acum se bat nucii.
În satul tradițional, sărbătoarea se ținea prin nelucrare și prin post. După ce mergeau la biserică, femeile dădeau de pomană, pentru sufletele celor adormiți, alimente și apă în ulcele noi.
Tot în această zi, femeile culegeau ultimele plante de leac.
În imagine, motivul crucii redat pe un ștergar din borangic specific Dobrogei de Sud, țesut în primii ani ai secolului al XX-lea.
