În data de 23 aprilie, în calendarul creștin este prăznuit Sfântul Gheorghe, „Purtătorul de Biruință”. Născut în Cappadocia, din părinți creștini, acest sfânt-soldat a trăit în vremea împăratului Dioclețian și s-a remarcat printr-o mulțime de fapte de vitejie, printre care și omorârea balaurului de lângă Cetatea Viritului.
În satul tradițional românesc, Sfântul Gheorghe, cunoscut sub numele de Sângiorz, se bucura de mare cinstire. El aducea cu sine primăvara și făcea codrul să înverzească și iarba să crească. În mitologia populară, acesta ține cheile vremii cu care încuie anotimpul iernii și eliberează vara până pe 26 octombrie, când Sfântul Dumitru (Sânmedru), cu cheile sale, închide anotimpul cald și aduce iarna.
Pe 22 aprilie, în ajunul sărbătorii, gospodarii recurgeau la o serie de practici apotropaice, menite să asigure protecția locuinței, familiei și animalelor din ogradă. În acest scop, seara se puneau la uși, la ferestre și la grajduri ramuri și plante verzi (salcie, fag, leuștean, pelin) cu scopul de a ține departe strigoii sau vrăjitoarele, care puteau fura mana vitelor sau somnul copiilor. În popor, exista credința că în noaptea de Sângiorz cerurile se deschid, animalele capătă darul vorbirii, putând fi auzite de oameni prezicând viitorul. De asemenea, se credea că în noaptea de Sângiorz pe comorile ascunse în pământ încep să joace flăcări.
De Sângiorz începea un an nou pastoral: se formau turmele pentru vărat și se tocmeau ciobanii și văcarii până la Sânmedru, când oile erau pregătite pentru iernat.
În această zi, se fac și predicții legate de bogăția recoltelor, existând credința că anul va fi unul mănos, dacă în această zi este rouă sau ceață. De asemenea, ploaia este semn de roade îmbelșugate
În imagine, o icoană pe sticlă cu tema „Sfântul Gheorghe”, pictată în secolul al XIX-lea într-un atelier transilvănean din Făgăraș. Icoana poate fi admirată în expoziția permanentă a Muzeului de Artă Populară Constanța.
