Prima sâmbătă din Postul Mare se numește Sâmbăta lui Toader. În această zi, ca și în celelalte sâmbete din Postul Paștelui, femeile din satul tradițional românesc fac colive, pe care le duc la biserică, pentru pomenirea morților. Obiceiul s-a perpetuat până în zilele noastre.
În mitologia populară, Sân Toader este considerat a fi unul dintre păzitorii soarelui, pe drumul pe care astrul îl făcea pe bolta cerească. El are mai mulți cai, unii albi, alții negri. Despre aceștia se zice că sunt flăcăi care și-au părăsit iubitele, pedepsiți să stea în lanțuri și să se chinuie unii pe alții.
Se spune că Sfântului Toader îi place să umble pe un cal alb năzdrăvan, cu un corn în frunte, care nu mănâncă și nu bea nimic vreme de un an. Doar de ziua lui Sân Toader, calul poate să bea și să pască, dar nu iarbă, ci numai păr de fată mare.
Pentru a nu fi „călcați” de caii lui Sân Toader, oamenii din satul tradițional respectau ziua prin nelucrare, iar fetele mari, pentru a nu le fi „păscut” părul de caii cei năzdrăvani, se spălau pe cap, încă din ajun, cu oman. În popor, acest obicei se reflectă în incantația „Toadere/ Sân Toadere/ Dă codița fetelor/ Cât cozile iepelor”.
În imagine, detaliu de pe o pernă cu motiv zoomorf (calul), specifică etniei bulgare, achiziționată de Muzeul de Artă Populară Constanța din județul Tulcea
