Elevii clasei I de la Școala Gimnazială nr. 12 ”B. P. Hașdeu” au participat astăzi la un atelier cu tematica ”Păpuși din fire colorate”.
Micii școlari au primit materiale (fire multicolore, foarfece, cartoane) și, coordonați de specialiștii muzeului, au învățat să confecționeze păpuși din fire.
La finalul activității, fiecare copil ne-a destăinuit numele dat păpușii și cu toții au promis că la anul vor reveni și vor realiza singuri păpuși colorate, fără ajutorul îndrumătorilor.
Activitatea de astăzi face parte din seria atelierelor de pedagogie muzeală derulate de Muzeul de Artă Populară Constanța.