De Ziua Constanței, Muzeul de Artă Populară organizează Târgul Meșterilor Populari din Dobrogea

Cu prilejul Zilei Constanței, Muzeul de Artă Populară organizează, timp de trei zile, în perioada 19-21 mai, Târgul Meșterilor Populari din Dobrogea, ediția a II-a.

Cei interesați să descopere creația populară din Dobrogea și pe cei care duc mai departe tradiția meșteșugului moștenit din familie sunt așteptați la târg duminică (19 mai) între orele 10.00-19.00, luni (20 mai) și marți (21 mai), în intervalul orar 09.00-19.00.

La târgul deschis pe platoul din fața instituției de cultură vor participa meșteri români, turci, tătari, ruși lipoveni, bulgari, greci, ucraineni (haholi).

Românii vor fi reprezentați de Florica Arion (împletituri din papură), Nela Călinescu (împletituri din sfoară) și Gabriela Ioniță (ii și cusături) din satul tulcean Luncavița, precum și de Lili Damian (împletituri din papură) din Mahmudia. De asemenea, tot din partea românilor vor participa Mihai Antoneag din Constanța (opinci) și Toader Gheorghe (prelucrarea artistică a lemnului) din Tulcea.

Din partea turcilor va participa, la Târgul Meșterilor Populari din Dobrogea, Epsen Memet din Constanța (broderii, podoabe), iar tătarii vor fi reprezentanți de Nedin Geambai (tărtăcuțe pictate) și Adilsah Reian (țesături, broderii, târlici împletiți) din Tulcea.

La ediția a II-a a târgului vor mai veni Valentina Koker (costum, podoabe) din satul tulcean Jurilovca, ce îi va reprezenta pe rușii lipoveni, bulgăroaica Paraschiva Constantin (țesături) din satul Vișina, județul Tulcea, grecoaica Sinica Ciobanu (ștergare țesute, batiste cusute, cămăși grecești) din satul Izvoarele (Tulcea).

Lor li se vor alătura, din partea ucrainenilor (haholi), Aniela și Eduard Acsente (cămăși, podoabe) din localitatea Sfântu Gheorghe din Delta Dunării.

Prin organizarea acestui eveniment, Muzeul de Artă Populară Constanța și-a propus să pună în valoare varietatea meșteșugurilor tradiționale continuate în contemporaneitate, reprezentative pentru toate domeniile creației populare din Dobrogea.

Prima ediție a Târgului Meșterilor Populari din Dobrogea, organizată în 2018, s-a bucurat de un interes deosebit din partea constănțenilor, dar și a turiștilor, români și străini, aflați în luna mai pe litoral.

Etichete: