Expoziție temporară: Obiceiuri de Crăciun și Anul Nou

                     mască de moș

Expoziţia temporară Obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou, deschisă la Muzeul de Artă Populară din Constanţa, în luna decembrie, propune publicului interesat o încercare de reconstituire a atmosferei sărbătoreşti specifice satului tradiţional, pentru un segment temporal cuprins între Ajunul Crăciunului şi Bobotează.

    Prima dintre sălile expoziţiei prezintă componente de recuzită ceremonială legate de actul augural al colindatului: costume de sărbătoare purtate de actanţii principali- copiii şi feciorii organizaţi în cete- sau de cei secundari – bărbaţii însuraţi, bătrânii, fetele sau femeile măritate şi accesoriile acestora, repartizate în funcţie de vârstă: stea, sorcovă, bâtă sau “colindeţ”, traistă pentru daruri, clopoţei, buhai, bici, steag de ceată –emblemă specifică a junilor transilvăneni.

    În cea de a doua sală sunt expuse măşti populare antropomorfe sau zoomorfe, create de meşteri populari, veşminte pitoreşti sugerând un anumit statut identitar şi o serie de instrumente muzicale, utilizate în performarea diverselor jocuri cu măşti – Capra, Turca, Boriţa, Ursul, Cerbul, Căiuţii.

    Alături de exponate apar şi fotografii sau texte cu valoare documentară care subliniază specificitatea zonală a derulării anumitor obiceiuri sau funcţia ritualică a unor vechi colinde populare.