Pentru Maica Domnului cea grabnic ajutătoare, țăranul român nutrea o mare evlavie, dovadă fiind multele icoane transilvănene pictate pe sticlă dedicate Fecioarei Maria cu Pruncul în brațe, plângându-L pe Iisus (Maica Domnului Jalnică) sau la „adormirea” Sa.
O astfel de icoană ce reprezintă scena Adormirii Maicii Domnului se regăsește în expoziția permanentă a Muzeului de Artă Populară Constanța. Este o lucrare de dimensiuni mari, cu o compoziție complexă, pictată în anul 1884 de către un meșter iconar din Țara Oltului.
În centrul compoziției, pe orizontală, se află Maica Domnului culcată pe catafalc cu mâinile încrucișate pe piept, acoperită cu un lințoliu alb cu flori mărunte, punctiforme, înconjurată de patru apostoli îndurerați, doi de-a dreapta și doi de-a stânga. În plan central, pe verticală, se află Iisus Hristos care binecuvântează cu o mână, în timp ce cu cealaltă ține la piept un prunc înfășat, care simbolizează sufletul Preacuratei Sale Maici.
În planul inferior al compoziției apare arhanghelul Mihail care îi taie mâinile lui Jephonias, cel care a vrut să răstoarne catafacul pe care se afla trupul Precistei.
Adormirea Maicii Domnului sau Sântă Măria Mare, cum mai este cunoscută în popor, pentru a o deosebi de Sântă Măria Mică (8 septembrie), este prăznuită anual pe 15 august, după o perioadă de post de două săptămâni. În această zi, se împart struguri și prune, pe care femeile credincioase le duc mai întâi la biserică, pentru a fi sfințite. Florile care se culeg azi și se pun la icoana Fecioarei Maria sunt bune de leac și tot astăzi se culeg ultimele plante tămăduitoare din acest an. Se spune că dacă de Sânta Mărie Mare înfloresc trandafirii, toamna va fi lungă. De asemenea, între Sântă Mărie Mare și Sântă Mărie Mică se seamănă grâul.
Din această zi, bărbații înlocuiesc pălăria cu căciula până la Sângiorz (23 aprilie).
