Muzeul de Artă Populară Constanța în colaborare cu Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Constanța organizează, în perioada 8-10 august, între orele 10.00-12.00 și 15.00-17.00, ateliere de artă tradițională cu tema crestături în lemn cu genericul „Împreună pentru tradiții”.
Atelierele vor fi susținute de psihologul Mihnea Moldoveanu din cadrul Agenției Naționale Antidrog.
Meșteșugurile tradiționale, precum olăritul, țesutul, cusutul, prelucrarea artistică a lemnului sau încondeiatul ouălor, reprezintă terapii ocupaționale recomandate pentru persoanele consumatoare de droguri sau cu risc crescut de a cădea în capcana substanțelor interzise.
Prin această colaborare interinstituțională, Muzeul de Artă Populară Constanța își propune să ofere o alternativă sănătoasă de petrecere a timpului liber prin practicarea meșteșugurilor tradiționale, cu speranța că acestea se pot transforma în activități care se pot desfășura pe termen lung.