Conform tradiției, în sâmbăta dinaintea marelui praznic al Coborârii Sfântului Duh, sărbătoare cu dată mobilă, care mai poartă numele de „Cincizecime” sau „Rusalii”, se celebrează „Moșii de Vară”.
Sărbătoarea are în prim-plan „moșii și strămoșii” familiei, pentru care se împart în special cireșe, de unde și sintagma „Moșii de Cireșe”.
Cireșele se dădeau de pomană de obicei copiilor, alături de flori și colăcei.
În această zi se împarte și mâncare caldă, care se pune în vase de lut, cumpărate de la așa numitele „Târguri de Moși”.
În tradiția populară, se spune că de Moșii de Vară toți morții se duc în „Valea cu Dor”, pentru a găsi tot ceea ce li s-a dat de pomană în timpul anului. Dacă nu găsesc nimic, iau țărână în poală și se întorc supărați acolo de unde au venit.
În această zi, în satul tradițional se culeg plante de leac (frunze de nuc, fire de pelin), pentru a se duce la biserică a doua zi, în „Duminica Mare”, pentru a fi sfințite. Aceste plante cu rol apotropaic se pun la uși, la porți și la icoane și chiar sub perne pentru a-i proteja pe cei ai casei de Iele sau Rusalii.
Despre Iele se spune că sunt ființe fantastice, pe care oamenii le respectă, pentru a fi feriți de tot felul de necazuri, precum pocirea sau luarea minților. Pentru a nu le supăra, pronunțându-le numele, țăranul român le numea: „Dânsele”, „Frumoasele”, „Mândrele”, „Doamnele”, „Șoimanele”, „Măiestrele”, „Puternicele”, „Milostivele” sau „Împărătesele Văzduhului”.
Conform tradiției populare, Ielele sau Rusaliile sunt fie niște fecioare foarte frumoase, îmbrăcate în alb, fie niște femei bătrâne și urâte, care umblă în cete prin aer, pe la fântâni, răspântii de drumuri, prin pomi și pe la streșinile casei. Ele se prind în văzduh în hore, iar cine le vede dansând așa rămâne pocit. Se zice că pământul deasupra căruia dansează Ielele rămâne ars, bătătorit și neroditor.
Cei care nu le respectă zilele și lucrează în acest timp, sunt pedepsiți aspru. Celor pedepsiți li se spunea că sunt „luați” sau „loviți” de „Iele”.
