„Salvarea și conservarea patrimoniului din lada de zestre a satului românesc”

În data de 25 noiembrie, directorul Muzeului de Artă Populară Constanța, dr. Florentin Sîrbu și dr. Cerasela Dobrinescu, șef secție Patrimoniu Cultural Național, s-au deplasat în localitatea Breaza din județul Prahova, pentru a achiziționa bunuri culturale menite să completeze colecțiile instituției de cultură.

În urma cercetării de teren, patrimoniul muzeului s-a îmbogățit cu piese de port (cămăși, poale, vâlnice, fote, boscele, ilice, marame) și țesături pentru decorul interiorului (ștergare din borangic ajurate și alese, ștergare din bumbac, fețe de masă).

Toate aceste obiecte etnografice acoperă zone precum: Gorj, Mehedinți, Teleorman, Muscel, Ținutul Pădurenilor (Hunedoara), Mărginimea Sibiului, Maramureș și Banat.

Activitatea de cercetare face parte din proiectul „Salvarea și conservarea patrimoniului din lada de zestre a satului românesc”, care urmărește identificarea și colectarea din teren a unor obiecte cu specific etnografic, precum și protejarea pieselor cu valoare de patrimoniu, prin includerea acestora în colecțiile muzeale și, implicit, prin asigurarea unor condiții optime de depozitare și conservare.