Muzeul de Artă Populară Constanța sărbătorește Ziua Culturii Naționale, marcată de ziua de naștere a lui Mihai Eminescu, pe 15 ianuarie, prin expoziția temporară „Satul copilăriei“.
Imaginea satului tradițional a fost reconstituită cu obiecte din patrimoniul Muzeului de Artă Populară Constanța: elemente componente ale interiorului țărănesc (scoarțe, ștergare, vase de ceramică, aramă și lemn de uz gospodăresc și pastoral), instrumente muzicale (fluiere), obiecte de industrie casnică textilă (roți și furci de tors, fuse, piese ale războiului de țesut: suveici, scripeți, spate), jucării din ceramică (fluierici, pușculițe).

Expoziția are ca punct de plecare câteva versuri din creația eminesciană („O, rămâi!”, „Sara pe deal”, „Revedere”) în care este evocată imaginea satului natal, Ipotești (județul Botoșani), precum și câteva fragmente reprezentative din „Amintiri din copilărie”, în care Ion Creangă, bunul său prieten, a scris despre locul ivirii sale pe lume, Humulești (județul Neamț).
Fotografiile alb-negru cu valoare de document, precum și fragmentele din creația celor doi mari clasici ai literaturii române, alături de inventarul etnografic ales redau „Satul copilăriei” de altădată.