Țesături decorative din gospodăria dobrogeană, prezentate în expoziția temporară ”Gospodăria tradițională din Dobrogea”

În interiorul tradițional din Dobrogea, țesăturile au determinat crearea unui stil decorativ local, datorită, în special, folosirii borangicului, materie primă care se obținea pe scară largă în satele dobrogene și din care au fost țesute ștergare de mari dimensiuni, cearceafuri și fețe de masă foarte fine. Lor li se alătură scoarțe și foițe din lână, saltele, așternuturi de pat și perne.

Colțul cu patul din camera ”bună” sau ”curată” reunește cele mai multe dintre țesăturile cu caracter decorativ.

Astfel, pe pat erau așternute în ordine: salteaua (”dușecul”) din lână, cearceaful țesut din bumbac și borangic, plapuma, cuvertura sau foițele de pat din lână – învărgate sau cu alesături  care individualizau fiecare piesă textilă.

Pernele denumite ”căpătâie” sunt un element ornamental reprezentativ pentru interiorul tradițional dobrogean.

Cele mai vechi au fost țesute din lână brun sau neagră și au decor geometric. Mai noi sunt cele țesute din lână viu colorată, cu decor floral, avimorf sau zoomorf, reprezentând adevărate realizări artistice populare.

În satele românești din Dobrogea, situate de-a lungul Dunării, s-a țesut o piesă special concepută pentru a ”îmbrăca” peretele din dreptul patului – scoarța, numită ”covor”, ”scoarță” sau ”națională de perete”, datorită motivelor geometrice cu care era decorată.

Este o țesătură din lână de mari dimensiuni, prezentând vărgi late monocrome, alternând cu registre cu motive geometrice și alesături ”cu bobu”, punctiforme.

Piesele textile cele mai numeroase din gospodăria dobrogeană sunt ștergarele din bumbac și borangic, etalate la icoană, pe pereții încăperilor, sau păstrate în lada de zestre pentru ocazii ceremoniale.

Ornamentele supradimensionate sunt variate: flori, păsări, animale domestice.

Țesăturile decorative de mare valoare pentru cultura și civilizația dobrogeană, multe dintre  ele clasate în categoriile fond și tezaur patrimonial, pot fi admirate la Muzeul de Artă Populară Constanța până la sfârșitul lunii octombrie, în expoziția temporară ”Gospodăria tradițională din Dobrogea”.