În data de 26 octombrie, creștinii îl prăznuiesc pe marele Mucenic Dimitrie sau Dumitru, Izvorâtorul de Mir. Născut într-o familie creștină, tatăl său fiind conducătorul Cetății Tesalonic, Sfântul a trăit în timpul împăraților Dioclețian și Maximilian Galeriu.
În imaginarul popular, se spune că Sfântul Dumitru sau „Sâmedru” poartă la brâu „cheile vremii”, cu care închide vara, pe care Sfântul Gheorghe a eliberat-o pe 23 aprilie, și descătușează iarnă. De aceea, codrul pe care „Sângiorz” l-a înverzit primăvara devine, începând cu 26 octombrie, „negru”, adică desfrunzit.
Ca și „Sângiorz”, „Sâmedru” este patronul ciobanilor, deoarece în această zi stânele se desfac, iar oile se pregătesc de iernat. Tot acum este ziua soroacelor pentru diferite înțelegeri, între stăpâni și slugi, între cei care dau și cei care primesc bani împrumut sau între proprietari și chiriași.
În ajunul acestei sărbători, în satul tradițional se făcea „focul lui Sâmedru”, peste care săreau copiii, pentru a fi sănătoși tot timpul anului, dar și tinerii care doreau să se căsătorească în anul ce urma.
Țăranul român credea că dacă de Sfântul Dumitru va fi vremea bună, va fi o toamnă lungă și frumoasă.
În imagine, o icoană pe sticlă cu tema „Sfântul Dumitru”, realizată într-un atelier rural din Mărginimea Sibiului. Icoana poate fi admirată în expoziția permanentă a Muzeului de Artă Populară Constanța.
