La cincizeci de zile de la Învierea Domnului, creștinii sărbătoresc „Pogorârea Sfântului Duh” sau „Cincizecimea”, unul dintre cele 12 mari praznice împărătești din an, care în popor poartă numele de „Rusalii”.
Numită în satul tradițional „Rusalii”, ziua se respectă prin nelucrare. În imaginarul popular, „Rusaliile” sau „Ielele” sunt fie niște fecioare foarte frumoase, îmbrăcate în alb, fie niște femei bătrâne și hâde, care umblă în cete prin aer, pe la fântâni, răspântii de drumuri, prin pomi și pe la streșinile casei. Ele se prind în văzduh în hore, iar cine le vede dansând așa rămâne pocit. Se zice că pământul deasupra căruia dansează „Ielele” rămâne ars, bătătorit și neroditor.
Se crede că cine nesocotește „Duminica Mare”, dar și celelalte două zile care îi urmează, este aspru pedepsit de „Rusalii”, prin pocire sau luarea minților. Singurul leac pentru aceste necazuri constă în jocul „Călușarilor”.
Pentru a nu le supăra pe „Iele”, țăranul român din satul tradițional nu le pronunța numele, ci vorbea despre „Rusalii” cu apelative menite să le îmbuneze: „Dânsele”, „Frumoasele”, „Mândrele”, „Doamnele”, „Șoimanele”, „Măiestrele”, „Puternicele”, „Milostivele” sau „Împărătesele Văzduhului”.
Pentru a se proteja de „Iele”, oamenii culeg încă din ajunul sărbătorii frunze de nuc și pelin, plante cu rol apotropaic. Acestea sunt duse la biserică în „Duminica Mare”, de „Rusalii”, pentru a fi sfințite, apoi se iau acasă și se pun la uși, la porți și la icoane și chiar sub perne, pentru a-i proteja pe cei ai casei.
Potrivit tradiției, frunzele de nuc culese în această zi amintesc de momentul în care Sfântul Duh s-a pogorât peste Sfinții Apostoli în chip de limbi de foc, dându-le harul de a tămădui și a vorbi în toate limbile pământului.
Cea de-a doua zi de „Rusalii” este dedicată cinstirii Sfintei Treimi.
În imagine, „Sfânta Treime”, într-o icoană-prăznicar de Școala Rusă, pictată pe lemn în secolul al XVIII-lea. Icoana poate fi admirată în expoziția permanentă a Muzeului de Artă Populară Constanța.
