Calendarul popular, creat de popor și transmis prin tradiție peste generații, este alcătuit din observații ale fenomenelor naturale, credințe și superstiții legate de bunul mers al vieții patriarhale și indica timpul potrivit pentru desfășurarea activităților agricole, pentru cinstirea strămoșilor, pentru pețit și logodne, pentru aflarea ursitei sau a prognosticurilor legate de vreme, de rodnicia recoltelor, de sănătatea oamenilor și a animalelor din gospodărie.
Specificul calendarului popular este personificarea timpului și atribuirea de forțe faste sau nefaste zilelor și lunilor anului, care imprimau sensuri calitativ deosebite activităților oamenilor.
În credința populară era ca lunea să începi toate lucrurile gospodărești, că le vei sfârși bine, să nu dai bani cu împrumut, să postească femeile care vor copii, iar despre omul născut luni se credea că-i urât, dar sănătos și norocos.
Marțea se considera o zi rea, fără noroc, aducătoare de nenorociri în cele trei ceasuri rele, nefastă pentru începerea unor activități importante: aratul, semănatul, construirea casei sau fântânii.
Miercurea era ziua Maicii Domnului, zi de post, rea de boli, de primejdii și năpaste, păzită de Sfânta Miercuri, apărătoarea oamenilor împotriva animalelor sălbatice, care apărea în vis și vindeca bolnavii.
Joia era o fecioară frumoasă care apără lumea de ploi și grindină, zi prielnică pentru munci agricole, preferată pentru logodne și cununii întrucât era patronată de Sfântul Nicolae, ocrotitorul familiei.
Vinerea era personificată de Sfânta Vineri, protectoarea femeilor căsătorite pe care le ajuta la naștere. Era invocată în rugăciuni și descântece pentru căsătorie și tot vineri era bine de înțărcat copiii.
Sâmbăta era dedicată morților, cu pomeni înaintea celor 12 mari sărbători religioase din an, potrivită oricărei munci, dar nu și călătoriilor, fiindcă numai morții se pornesc pe drumul fără întoarcere.
Duminica era cea mai respectată zi a săptămânii, zi a lui Dumnezeu, a viilor și Învierii. Nu se lucrează nimic în casă și pe câmp, nu se fac descântece de urât, ci numai de dragoste, căci sunt îngăduite de Sfânta Duminică. Ea se arată oamenilor în vis pentru a-i sfătui cum să alunge bolile și să prevină pagubele.
(după Artur Gorovei și Gh. F. Ciaușanu – Credințe și superstiții românești)
