Cuptorul de pâine este o construcţie nelipsită din gospodăria tradiţională dobrogeană. Construit din chirpici, cu lipitură de pământ galben, cuptorul este amplasat fie în curte, fie în continuarea casei, lângă aplecătoare.
În unele cazuri, pentru a-l feri de intemperii, cuptorul era construit într-o anexă aparte, un fel de bucătărie de vară sau un adăpost, aflat în imediata apropiere a casei.
Atenţia deosebită de care se bucura cuptorul în cadrul gospodăriei este dată de faptul că acesta reprezenta un mijloc prin care se obţinea pâinea familiei, considerată hrană esenţială.
În virtutea ocupaţiilor sale domestice, femeia era cea care cocea pâinea, colacii rituali sau alte produse făinoase şi tot ea era cea care se îngrijea de buna funcţionare şi de aspectul cuptorului. Astfel, în preajma marilor sărbători, cuptorul era curăţat, reparat şi lipit, beneficiind în acest sens de o atenţie egală cu cea a casei.
În trecut, coptul pâinii era o activitate obişnuită în toate gospodăriile dobrogene.
De obicei, pâinea se făcea o dată pe săptămână, în special sâmbăta, în cantităţi mari, care să asigure necesarul familiei în perioada următoare. Pentru a evita evenimente nefaste în cadrul familiei, numărul pâinilor coapte era întotdeauna cu soţ. Cuptorul era pregătit dinainte, fiind „ars” cu lemne uscate, până când se încingea foarte tare. Obiectele folosite la coacerea pâinii covata, ciurul, tava, lopata erau nelipsite de lângă cuptor
