De-a lungul timpului, în interiorul locuinţei tradiţionale dobrogene au coexistat două tipuri de masă: masa rotundă, joasă, cu unul sau trei picioare, având marginile uşor îndoite sau plate, şi masa dreptunghiulară, înaltă, prevăzută cu patru picioare. Ambele tipuri erau lucrate de meşteri specializaţi şi aveau un loc bine definit în cadrul gospodăriei ţărăneşti.
Primul tip, mai vechi, purta denumirea de „sinie” şi se întâlnea în trecut în toate satele sud-dobrogene aflate pe limesul dunărean (Ostrov, Bugeac, Oltina, Satu Nou, Băneasa, Negureni, Seimeni, Topalu). „Sinia” era ţinută în tindă sau bucătărie, iar pe ea mâncau zilnic toţi membrii familiei, aşezaţi pe scăunele joase, rotunde, cu trei picioare, după o regulă nescrisă. Primul care se aşeza era tatăl, urmat de băieţii familiei, apoi de fete şi mamă, acesta fiind un ritual respectat cu sfinţenie. Dacă în familie existau şi bunici, aceştia aveau întâietate, fiind primii serviţi.
Al doilea tip de masă avea un caracter festiv, locul acesteia fiind la geam, în camera „curată”, acea încăpere în care se păstrau lucrurile cele mai valoroase ale familiei, ţesături şi haine, precum şi zestrea fetelor de măritat. În această cameră se reunea familia în zilele de sărbătoare sau cu prilejul unor momente însemnate de peste an. Pentru decorarea acestei piese de mobilier femeile şi fetele au ţesut feţe de masă din bumbac sau borangic, ornamentate cu motive florale, geometrice sau avimorfe. Pe ea erau aşezate mâncărurile gătite de gospodine, colacii de nuntă sau cei destinaţi colindătorilor, precum şi lampa de gaz cu care în trecut erau luminate locuinţele ţărăneşti.
Ambele tipuri de masă erau nelipsite din cadrul gospodăriei, având atât un rol practic, cât şi simbolic, adunând în jurul lor pe toţi membrii familiei.
