În calendarul creștin, în data de 4 decembrie este prăznuită Sfânta Muceniță Varvara, care a trăit în Cetatea Heliopolis, în timpul împăratului roman Maximian. De o frumusețe răpitoare, tânăra a fost închisă într-un turn de tatăl său. După ce a fost eliberată, s-a convertit la creștinism, iar tatăl său păgân a dat-o pe mâna autorităților romane, care au martirizat-o deoarece preafrumoasa Varvara nu a vrut să renunțe la dreapta credință.
În imaginarul popular, Sfânta Varvara este considerată „zâna minerilor”, oferindu-le protecție acestor truditori ai adâncurilor. De asemenea, țăranul român credea că Varvara este sora mai tânără a bătrânului Sfânt Nicolae, însoțindu-l când acesta pornea la drum.
Ziua Muceniței Varvara se ținea prin nelucrare, în special de către femei pentru a nu se umple nici ele, nici copiii lor de „bube” de tot felul, de la vărsat de vânt la bube dulci, deoarece din această dată începeau „Zilele Bubatului”, care țineau trei zile la rând, find patronate de Sfinții Varvara, Sava și Nicolae.
Pentru ca pruncii să le fie feriți de „bube” și de „friguri” sau pentru ca boala să treacă repede, fără sechele, adică să fie „dulce”, mamele din satul tradițional românesc recurgeau la practici apotropaice: ungeau fețele copiilor cu miere sau cu apă îndulcită cu zahăr ori le făceau semnul Sfintei Cruci pe frunte, pe obraji, pe piept și pe brațe, cu un pai înmuiat în miere.
În imagine, o icoană pe lemn în care sunt reprezentați Sfânta Muceniță Varvara și Sfântul Ierarh Nicolae. Această icoană face parte din patrimoniul Muzeului de Artă Populară Constanța și a fost pictată în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
