Anul acesta, pentru creștinii ortodocși, praznicul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, cade în Săptămâna Mare a Postului Paștelui, motiv pentru slujba pentru această sărbătoare cu dată fixă (23 aprilie) va fi oficiată în biserici pe 29 aprilie, în cea de-a doua zi de Paști.
Chiar și așa, sărbătoarea își păstrează locul său atât în calendarul creștin ortodox, marcată cu negru (anul acesta), cât și în cel popular.
În satul tradițional, sfântul-soldat, născut în Capadocia, din părinți creștini, în vremea împăratului Dioclețian, care s-a remarcat printr-o mulțime de fapte vitejești, printre care și omorârea balaurului de lângă cetatea Viritului, se bucura de mare cinste. Dovadă în acest sens stau icoanele țărănești pictate pe sticlă în marile centre de iconari din Transilvania, care redau momentul uciderii balaurului cu sulița purtând însemnul Sfintei Cruci.
Muzeul de Artă Populară Constanța deține în expoziția sa permanentă o serie de astfel de icoane, realizate la Nicula, Gherla, Șcheii Brașovului, Făgăraș și Valea Sebeșului. În toate, Sfântul Gheorghe apare călare pe cal omorând balaurul despre care se vorbește în „Viețile Sfinților“. Cea mai veche dintre aceste icoane este realizată la Nicula, în cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.
Sărbătorii creștine îi sunt asociate o mulțime de obiceiuri în satul tradițional.
Ajunul sărbătorii era foarte important, el fiind marcat de o serie de practici apotropaice care vizau vrăjitoarele și strigoaicelor care puteau fura mana vitelor, a câmpului, precum și somnul copiilor. Seara se punea la uși, la ferestre și la grajduri salcie, leuștean sau pelin, ca să nu intre strigoii în casă și tot acum nu era bine să ieși cu capul descoperit, ca să nu devii calul strigoaicelor. Pentru a ține departe vrăjitoarele, tinerii făceau buciume și fluiere din coajă de alun cu care cântau prin sat.
La Sfântul Gheorghe sau la Sângiorz, se consideră că începe vara pastorală, care ține până la Sfântul Dumitru (Sânmedru), pe 26 octombrie, dată la care se deschide iarna pastorală. Cei doi sfinți-soldați poartă la brâu „cheile vremii” cu care deschid anotimpurile, dar au și cai cu care schimbă vremea. Când Sângiorz, călare pe calul său, dă ocolul pământului, iarba toată înverzește și codrul înfrunzește, iar când Sânmedru aleargă pe calul său iarba se pălește, codrii își pierd frunzele și vine zăpada. Între cei doi, se spune că ar exista un legământ: dacă pe 23 aprilie pădurea nu este înfrunzită, Sânmedru îl va omorî pe Sângiorz, la fel și acesta din urmă îl va ucide pe primul, dacă, pe 26 octombrie, va mai găsi frunze în copaci.
În satul tradițional, și calul Sfântului Gheorghe era sărbătorit, pe 24 aprilie, deoarece cu el a omorât balaurul.
O serie de alte credințe populare erau legate de sărbătoarea Sângiorzului.
În popor, exista credința că în noaptea de Sângiorz se deschid cerurile, animalele vorbesc, iar pe comorile ascunse în pământ începe să joace o flacără.
La Sfântul Gheorghe, oamenii se cântăreau pentru a fi sănătoși tot anul și a fi protejați de farmece. Tot pentru a fi sănătoși tot anul, dar și harnici și iuți, în satul tradițional se practica bătaia sau „sorcovitul” cu urzici. În schimb, se credea că cel care va dormi în această zi va lua somnul mieilor și va fi somnoros tot anul, deci nu va avea spor la lucru.
De Sângiorz, se culegeau plante de leac, iar în zori se semăna busuiocul de dragoste, care trebuia să fie udat cu gura. Acest busuioc era purtat apoi de fete, în păr sau la brâu, când mergeau la horă, pentru a fi plăcute de flăcăi.
