În satul tradițional, în Joia Mare din Săptămâna Patimilor, exista datina, perpetuată până azi, ca femeile să vopsească și/ sau să încondeieze ouăle de Paște.
Culoarea consacrată pentru ouăle de Paște monocrome este roșul, deoarece amintește de sângele Mântuitorului. După ce se sfințeau la biserică, ele se consumau în familie, dar se și ofereau rudelor, nașilor, finilor. În Bucovina, ouăle roșii închise se numeau „bucuria copiilor” sau merișoare, dar se vopseau ouă și în alte culori, cele albastre sau roșii, mai deschise la culoare numindu-se „dragostea fetele”.
În prima zi de Paște, exista obiceiul să se pună un ou roșu și un bănuț de argint în apa de spălat pe față, pentru ca toți cei ai casei să fie rumeni în obraji așa cum este oul și curați precum argintul.
Culorile folosite erau obținute pe cale naturală, prin scufundarea lor în fierturi de plante, după rețete păstrate cu sfințenie și transmise din generație în generație. Pe cale naturală se obțineau doar cinci culori, cu nuanțe diferite: galben, verde, roșu, albastru și negru.
Ouăle încondeiate, închistrite sau împistrite, nu se fierbeau și nici nu se consumau (unele era golite de conținut înainte de a fi încondeiate). Ele erau așezate pe masa de Paște pentru a aduce noroc, belșug și a o apăra de rele. Pentru că încondeierea presupune pe lângă îndemânare un efort considerabil ele se mai numesc și „ouă muncite” sau „ouă necăjite”.
La încondeiere se folosește ceara curată de albine, fierbinte în care odinioară se punea și un vârf de cuțit de cărbune bine pisat. Aceasta se aplică pe ou cu ajutorul unui instrument tradițional numit chișiță. La început se trasează conturul ornamentelor, iar încondeierea constă în aplicarea cerii cu chișița, apoi prin scufundarea în culoare, operațiunea fiind repetată în funcție de complexitatea cromatică a decorului. Întotdeauna se începe cu culoarea cea mai deschisă. La final, ceara întărită se șterge cu o cârpă caldă, scoțându-se în acest fel la vedere frumusețea decorului policrom.
Cârpa cu care se ștergeau de ceară ouăle încondeiate nu se arunca, ci se păstra pentru a fi pusă lângă pasca ce era dusă de Paști la biserică, pentru a fi sfințită.
Printre ornamentele frecvent întâlnite pe ouăle încondeiate se numără Crucea Paștelui, spicul de grâu, albina, calea rătăcită și o mulțime de alte motive religioase, florale, fitomorfe și geometrice.
Deși în prezent aceste ouă sunt asociate cu Bucovina, tradiția încondeierii ouălor a fost răspândită aproape pe tot cuprinsul țării fiind încă practicată în Țara Vrancei, Ținutul Branului, sudul Olteniei și Munteniei.
Etapele încondeierii ouălor cu ajutorul chișiței se pot vedea în expoziția permanentă a Muzeului de Artă Populară Constanța. De asemenea, în expoziție sunt prezentate, pentru a ilustra tematica lunii aprilie, „Simboluri pascale”, și ouă pictate.
De ouăle de Paște se leagă o mulțime de obiceiuri.
Se crede că cei care ciocnesc ouă vopsite de Paște, cu urările creștine binecunoscute „Hristos a Înviat! / „Adevărat a înviat!”, se vor întâlni și pe lumea cealaltă.
În Transilvania, capul familiei împărțea primul ou ciocnit cu întreaga familie simbolizând unitatea.
Dreptul de a ciocni primul îi revine bărbatului și celui mai bătrân, pe când femeia și cel mai tânăr trebuie să țină oul, pentru a fi ciocnit. Oul ciocnit trebuie să fie dat celui care l-a spart.
