Comuna Mircea Vodă este situată în partea vestică a judeţului Constanţa, la o distanţă de 45 km de municipiul Constanţa. În alcătuirea comunei intră 4 sate: Mircea Vodă (reşedinţa comunei), Gherghina (Defcea), Satu Nou şi Ţibrinu (Geabacu).
Teritoriul comunei, întins pe o suprafaţă de 10.887 ha, se învecinează la N cu 3 comune: Seimeni, Siliştea şi Tortomanu, la E cu municipiul Medgidia, la S cu canalul Dunăre-Marea Neagră, iar la V cu comuna Saligny (Azizia).1 Drumul Naţional 22 C, Cernavodă-Constanţa, asigură legătura cu reşedinţa judeţului. Comuna are o staţie CFR pe linia ferată Constanţa-Bucureşti.
Teritoriul administrativ al comunei este situat în Podişul Dobrogei de Sud, subunitatea Valea Carasu, având o altitudine de la 9 la 50 m. Ca resurse ale subsolului, în raza administrativă a comunei se găsesc cariere de exploatare a argilei caolinoase şi a pietrei de construcţie, la Gherghina, Mircea Vodă şi Ţibrinu.2
Din 1931, satul primeşte denumirea de Mircea Vodă, după cea a staţiei de cale ferată.3
Vechea denumire a localităţii este CELIBICHIOI, care derivă de la numele unui locuitor musulman Celebi, însemnând „satul lui Celebi”. 4
Aşezarea a fost întemeiată în timpul dominaţiei otomane, fără a se putea preciza cu exactitate data. 5
Registrele turceşti (defter) din 1573 şi 1584 consemnează aşezarea cu toponimul „Çelebi (köy)”. Cu denumirea „Celebekiey”, satul este amintit în defterul din 1675-1676, ca aparţinând kazalei Karasu; este însemnat pe harta statistică rusă ridicată în timpul războiului ruso-turc din anii 1828-1829; ca sat „devastat”, cu denumirea „Techilibi-keui”, este amintit de Ion Ionescu de la Brad (1850); ca aşezare denumită „Çelebi”, aparţinând kazalei Medgidia, apare în documentele turceşti din fondul tapiurilor emise între anii 1864-1877.6
În perioada 1883-1914, majoritatea tătarilor care s-au ocupat de creşterea oilor părăsesc satul, aşezându-se în Medgidia.7
În Dicţionarul geografic, statistic, economic şi istoric al judeţului Constanţa, întocmit de Gr. Dănescu la 1897 se indică cu denumirea „Celibichioi”, aşezarea veche, ca „sat în plasa Medgidia” şi MIRCEA VODĂ, „un sat nou, clădit de curând … cu numai 5 ha ocupate de vatra satului … iar populaţia – 14 familii cu 60 suflete – este compusă numai din români transilvăneni, numiţi mocani sau ciobani, din cauză că se ocupă numai cu creşterea vitelor şi în special a oilor …”. Se adaugă şi precizarea că „este staţie de drum de fer”, pe linia Cernavodă-Constanţa şi „drumul comunal Celebichioi-Cernavodă trece prin sat”.8
La 1916, vatra satului Celibichioi ocupa 20 ha, iar populaţia, conform statisticii publicate de prefectul jud. Constanţa, N.T.Negulescu, era de 658 de suflete, în totalitate români.9 Aşezarea avea 24 de case cu o cameră, 40 cu 2 camere, 8 cu mai multe, 8 bordeie, 44 grajduri şi şoproane. 10
În timpul Primului Război Mondial, satul a fost ocupat de bulgari şi nemţi.11
La 1922, conform datelor statistice prezentate de prefectul N.T.Negulescu, în Celibichioi erau 470 locuitori, toţi de cetăţenie română, şi erau înregistrate 20 de case cu o cameră, 74 de case cu 2 camere , 10 case cu mai multe camere şi 70 de grajduri şi şoproane.12
În Tabloul de împărţire administrativă a judeţului Constanţa, cu modificările făcute până la 1 iulie 1936, localitatea Mircea Vodă, figura cu statut de comună rurală, neavând în subordine administrativă nici un alt sat. 13
Populaţia comunei, la 1 iulie 1970, era de 7.509 locuitori, la 1 iulie 1999 era de 6.257,14 iar la 1 ianuarie 2008, în localitatea Mircea Vodă se înregistrau 4.866 persoane15, ceea ce arată o involuţie numerică a populaţiei datorată migrării unei părţi a populaţiei active către centrele urbane.
În localitatea Mircea Vodă exista o biserică cu hramul „Sfinţilor Constantin şi Elena”, construită în 1912 16 şi o şcoală înfiinţată în 1903 17.
Din punct de vedere al arhitecturii, casele din localitatea Mircea Vodă prezintă un puternic aspect urban, datorat apropierii de târgul şi oraşul Medgidia, către care s-au îndreptat dintotdeauna schimburi comerciale şi dinspre care au pătruns de timpuriu progresele economice în toate domeniile, inclusiv cel al construcţiilor de locuinţe.
La sfârşitul secolului al XIX-lea, în Dicţionarul geografic, statistic, economic şi istoric al judeţului Constanţa, alcătuit de Gr. Dănescu, aşezarea era caracterizată ca având „case clădite după model, case mari, curate şi bine îngrijite, având fiecare curtea, grădiniţa şi fântâna sa.” 18
Modelul la care se face referire este cel tradiţional dobrogean, prezent în toate aşezările provinciei, cu inerentele influenţe ale mediului fizic, socio-economic şi cultural, exercitate asupra fiecărei aşezări.
Din punct de vedere al materialelor de construcţie, s-au folosit piatra, pentru soclu şi temelii, şi chirpicii pentru ridicarea pereţilor.
Tipul de casă predominant este tricelular, cu prispă pe lungimea faţadei, cu stâlpi de lemn, parapet de scânduri şi foişor specific satelor care au suferit în timp influenţa urbană. În anii 1960-1970, cele mai multe din locuinţele ridicate în prima jumătate a secolului al XX-lea au fost renovate cu meşteri locali, astfel încât astăzi acestea se prezintă cu faţade tencuite cu terasit. Pe frontoanele foişoarelor apar profilate iniţialele proprietarilor şi anii de renovare a caselor. Prin zidirea prispelor şi a pereţilor foişorului s-au obţinut lărgirea dimensiunilor camerelor şi marchiza de la intrare, uneori marcată prin coloane şi arcade de zidărie.
În centrul aşezării, în apropierea sediului administrativ al comunei, se află o casă tradiţională dobrogeană, construită în primul deceniu al secolului al XX-lea, cu 2 încăperi şi tindă mediană, cu prispă liberă la nivelul solului, dispusă pe toată faţada şi pe una din laturi, cu toate anexele gospodăreşti în funcţiune. În urmă cu câţiva ani primăria din localitate a alocat fonduri pentru renovarea locuinţei, astfel încât, în prezent, aceasta nu mai păstrează aspectul tradiţional.
Informaţii preţioase cu privire la construirea caselor în prima jumătate a secolului al XX-lea ne-au fost furnizate de unul din constructorii de case din localitate, Ciobănuc Anton (n.1919), care împreună cu fratele său, Ciobănuc Ion, au ridicat multe case din localitate, după 1930. Înaintea acestora este menţionat românul Ion „Mutu”.
Astfel, conform informaţiilor lui Ciobănuc Anton, „piatra pentru fundaţii se aducea cu căruţele din cariera „La italieni”, de peste deal de Mircea Vodă, înspre Medgidia. Fiind piatră nisipoasă aceasta trebuia legată cu mortar. Din piatră nefasonată, legată cu mortar, s-au construit şi gardurile gospodăriilor, cu coamă de pământ sau ciment. Fundaţiile caselor se săpau de la 30-40 cm adâncime până la 2m, în funcţie de consistenţa solului. Peste fundaţie şi soclu se ridicau pereţii din cărămizi de chirpici, turnaţi în forme, lângă sat. La o locuinţă medie, de trei încăperi, intrau aproximativ 2000 de bucăţi chirpici de dimensiuni mari sau 4000 de bucăţi chirpici de dimensiuni mici. Podul casei se făcea numai din lemn, ordinea fiind următoarea: grinzi lungi „cosoroabe”, căpriori, grinda de coamă, şipcă, ţiglă. Ţiglele de format mare sau mic se aduceau de la Medgidia sau, în cazul comanditarilor mai înstăriţi, de la Ţăndărei (jud. Ialomiţa) şi Jimbolia (jud. Timiş). În trei săptămâni, în medie, se termina construirea unei case.”
În comuna Mircea Vodă, foarte multe locuinţe, anexe gospodăreşti, fântâni şi garduri sunt construite din piatră de carieră, legată cu pământ, deoarece în peisajul local, piatra se găsea din abundenţă în cariere exploatate organizat sau individual.
Pentru studierea arhitecturii tradiţionale din comuna Mircea Vodă sunt importante şi alte construcţii anexe, care se mai păstrează izolat în localitate:
Grajdul din piatră, încă bine conservat, aparţinând gospodăriei lui Dedu Gh. Dumitru (n.1924) – gospodăria a aparţinut bunicului său, venit din părţile Brăilei pentru a fi împroprietărit. Este o construcţie lungă, cu fundaţie şi pereţi din piatră de carieră, nefasonată, lipită cu ceamur, bicompartimentată şi acoperiş în două ape, cu învelitoare din ţiglă. Tâmplăria este originală.
Gardurile tradiţionale sunt construite din bolovani de piatră de carieră, legaţi cu pământ, având în treimea superioară cărămizi de chirpici, pământ bătut, învelitoare de olană sau ţiglă.
Fântânile din piatră sunt prezente aproape în fiecare gospodărie.
Se mai păstrează prăvălia satului construită în 1914.
NOTE:
- Comuna Mircea Vodă, judeţul Constanţa. Strategia de dezvoltare locală pentru perioada 2009-2015, p. 61.
- Carta verde a judeţului Constanţa, Editura Ex Ponto, Constanţa 2000, p 219
- Arhivele Naţionale, Direcţia Judeţeană Constanţa, Fond Prefectura Judeţului Constanţa, dosar 15/1930, filele 9-29.
- N. T. Negulescu, Judeţul Constanţa în anii 1916 şi 1922/923, Tipografia „Victoria”, Constanţa, 1924, p. 204.
- Ibidem, p. 204.
- Anca Ghiaţă, Toponimie şi geografie istorică în Dobrogea medievală şi modernă, în „Memoriile secţiei de ştiinţe istorice”, seria IV, tom V, 1980, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1982, p. 51.
- Argentina Bărbulescu, Aşezări rurale, în Dobrogea. Studiu Etnografic. Românii autohtoni, vol. I, coord. Maria Magiru, Muzeul de Artă Populară Constanţa, 2003, p. 65.
- Grigore Dănescu, Dicţionarul geografic, statistic, economic şi istoric al judeţului Constanţa, Tipografia şi fonderia de litere „Thoma Basilescu”, Bucureşti, 1897, p 592-593.
- N.T. Negulescu, op. cit., p. 205.
- Ibidem, p. 208.
- Argentina Bărbulescu, op. cit., p. 66.
- N.T. Negulescu, op. cit., p. 208.
- Arhivele Naţionale, Direcţia Judeţeană Constanţa, Fond Prefectura Judeţului Constanţa, dosar 62/1938, fila 49.
- Carta verde…, p. 219.
- Strategia de dezvoltare …, p. 62.
- N.T. Negulescu, op. cit. , p 209
- 1 Ibidem, p. 209.
- Grigore Dănescu, op. cit., p. 593.
Mircea Vodă – Casa nr. 1
Proprietar actual: chiriaşi; Adresă: str. Principală, nr. 146; Proprietari anteriori: David Gheorghe şi Alexandra – decedaţi; Date despre locuinţă ne-au fost oferite de Petre Milica, n.1929. Proprietarii, fiind înstăriţi, au contribuit la construirea bisericii din localitate, terminată în 1912, moment în care casa lor era deja construită. Vechime: primul deceniu al secolului al XX-lea, constructori români; Stare de conservare: bună; Sisteme de construcţie, materiale: Fundaţie: piatră; Soclu: înalt, din piatră, adaptat terenului în pantă; Pereţi: chirpici, lipiţi cu pământ, văruiţi cu alb; Acoperiş: în patru ape; Învelitoare: ţiglă, cu 2 lucarne. Tipul de plan: Locuinţă tricelulară, cu modificarea planului iniţial prin adăugarea în spatele casei a trei încăperi sub aplecătoarea rezultată din prelungirea în pantă a acoperişului. Prezintă prispă din piatră pe 2 laturi, cu gărduţ din şipci de lemn, cu pazie cu traforuri şi foişor pe platforma înălţată din piatră, în prezent cimentuită. Stâlpii de lemn ai prispei sunt cei originali, vopsiţi cu verde. Foişorul nu s-a mai păstrat în forma originală, amenajându-se o aplecătoare rudimentară în pantă. Tinda are uşă de acces în două canaturi, flancată de ferestre înguste, cu ochi de geam orizontal deasupra uşii de la intrare. Încăperile laterale au câte două ferestre alipite, la faţadă. Tâmplăria de acest fel este comandată în ateliere de tâmplărie de la Medgidia.
Mircea Vodă – Casa nr. 2
Proprietar: Ciobănuc Anton, n.1919, în Basarabia, venit în Mircea Vodă cu părinţii în 1929; în actuala casă stă din 1967, când s-a căsătorit cu Ecaterina Ciobănuc; Proprietar anterior: Tatu Neculai, născut în Mircea Vodă, tatăl Ecaterinei Ciobănuc; Vechime: cu aproximaţie, în primul deceniu al secolului al XX-lea; constructorul casei a fost românul Ion „Mutu”, cel care a construit casele din Mircea Vodă înainte de 1930, când Anton Ciobănuc şi fratele său, Ioan Ciobănuc au devenit constructori de case. Intervenţii ulterioare: Casa a avut iniţial 3 camere şi prispă cu foişor; în 1967 s-au adăugat, în spatele casei, sub aplecătoare 3 camere, s-a zidit prispa, lărgindu-se camerele, iar foişorul închis s-a transformat în marchiză. Sisteme de construcţie, materiale: Fundaţie: piatră; Soclu: piatră; Pereţi: chirpici, tencuită cu terasit; Şarpantă: lemn; Acoperiş: în 2 ape, atât la casă cât şi la foişor; Învelitoare: înainte era ţiglă mare de Cernavodă, acum – ţiglă mică de Medgidia; Tipul de plan: Casa a suferit numeroase intervenţii ulterioare, atât asupra planului, cât şi al aspectului exterior. Iniţial, locuinţa avea un plan tricelular, cu tindă mediană şi 2 încăperi laterale, prispă pe toată faţada, cu foişor şi stâlpi de lemn. În 1967, s-au adăugat în spatele casei, sub aplecătoare 3 încăperi cu funcţii diferite (bucătărie, hol, cameră de locuit) şi s-a amenajat un beci sub camera de locuit din spatele casei, dreapta. S-a zidit prispa, lărgindu-se camerele din faţă, iar foişorul s-a zidit, de asemenea, transformându-se în marchiză. S-a păstrat frontonul din scândură al foişorului şi tâmplăria originală a casei, cu precizarea că uşa de la tindă şi cele 2 ferestre s-au montat la intrarea în marchiză.
Mircea Vodă – Casa nr.3
Proprietar: Telehoiu Gheorghe, n. 1943, Mircea Vodă; Adresa: str. Principală, nr. 152; Proprietar anterior: Telehoiu D. Ion, n.1907, Mircea Vodă, casa a aparţinut unei mătuşi venite din Brăila, fiind cumpărată în 1905 de la un localnic. Vechime: din informaţiile actualului proprietar, casa a fost construită în 1890; meşter român. Intervenţii ulterioare: faţada casei a fost renovată; învelitoarea iniţială din olană a fost schimbată cu ţiglă, apoi cu tablă; stâlpii de lemn ai prispei au fost înlocuiţi cu stâlpi din ţeavă. Sisteme de construcţie, materiale: Fundaţie: piatră; Soclu: piatră; Pereţi: chirpici, tencuită cu terasit, văruită brun închis; Şarpantă: lemn; Acoperiş: în patru ape, la casă, şi în două ape la foişor; Învelitoare: tablă. Tipul de plan: Locuinţă tricelulară, cu tindă mediană şi încăperi laterale egale ca dimensiuni. Prezintă prispă liberă din piatră, pe trei laturi, pazie cu traforuri, şi foişor cu fronton din scânduri. Lemnăria este originală. Accesul în tindă se face pe uşa cu două canaturi, flancată de ferestre foarte înguste şi ochi de geam orizontal, deasupra uşii. Încăperile laterale prezintă câte două ferestre la faţadă. Tâmplăria de acest tip este comandată, după precizările informatorului, la Medgidia, unde exista un atelier de tâmplărie urbană. În spatele casei, în dreptul tindei, sub aplecătoarea rezultată din prelungirea acoperişului, s-a adăugat o încăpere cu rol de magazie şi hol de acces spre curtea cu anexele gospodăreşti din spatele casei. Sub această încăpere, cu acces prin podea, a fost amenajat beciul căptuşit cu piatră.
Autor: Ioana Tompe, muzeograf MAP Constanţa
